Filmul western „Rust”, cu Alec Baldwin în rolul principal, ale cărui filmări au fost marcate de moartea directorului de imagine, şi-a prezentat primul trailer miercuri, înainte de lansarea sa în Statele Unite, în 2 mai.
Primele imagini plasează scena în America violentă şi întunecată de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi îl arată pe Alec Baldwin în rolul unui haiduc care organizează evadarea nepotului său, condamnat la spânzurătoare pentru uciderea accidentală a unui fermier local.
„Sunt unele lucruri asupra cărora nu poţi da înapoi în această viaţă”, spune personajul său. O replică care rezonează din păcate cu tragedia care a avut loc pe platoul de filmare din New Mexico în 2021.
După imagini cu spânzurători, împuşcături şi lupte în noroi, trailerul se încheie cu Alec Baldwin faţă în faţă cu oameni înarmaţi într-o cameră prăfuită care seamănă cu locul în care a fost ucisă Halyna Hutchins.
Filmul are premiera în Polonia
În octombrie 2021, în timpul filmărilor, Alec Baldwin a mânuit un pistol care trebuia să conţină doar gloanţe oarbe, dar care a tras un proiectil real. Glonţul a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizorul Joel Souza.
Actorul a fost acuzat de comportament neglijent pe platou şi urmărit penal pentru omor prin imprudenţă. Dar procesul său a fost anulat în mod spectaculos în iulie anul trecut, din cauza unei nereguli de procedură.
„Rust” a fost de atunci finalizat în Montana şi a avut premiera mondială la festivalul Camerimage din Polonia, în noiembrie.
Regizorul Joel Souza a explicat că a fost reticent în a finaliza filmul. Dar s-a convins să meargă mai departe cu proiectul după ce a aflat că soţul Halynei Hutchins dorea ca ultima sa lucrare să fie văzută de public. Fosta jurnalistă, care realizase documentare de investigaţie, era considerată un director de imagine foarte promiţător.
Armurier condamnat la 18 luni de închisoare
Alec Baldwin, care a şi produs filmul „Rust”, nu a participat la avanpremieră şi nu se ştie dacă se va implica în promovarea filmului.
Deoarece acuzaţiile împotriva sa au fost retrase, actorul a depus în ianuarie o plângere civilă împotriva procurorului şi a anchetatorilor. El i-a acuzat că l-au vizat din motive politice sau pentru a-şi promova cariera.
Armurierul filmului, Hannah Gutierrez-Reed, a fost condamnată în aprilie anul trecut la 18 luni de închisoare pentru că a încărcat accidental pistolul actorului cu un glonţ adevărat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.