Gigantul energetic BP a raportat rezultate peste aşteptări în primul trimestru, profitul mai mult decât dublându-se faţă de anul trecut, pe fondul creşterii puternice a preţurilor petrolului şi gazelor, relatează CNBC.

Compania a înregistrat un profit ajustat la costul de înlocuire de 3,2 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului, peste estimările analiştilor de 2,63 miliarde de dolari. În aceeaşi perioadă a anului trecut, profitul a fost de 1,38 miliarde de dolari.

Rezultatele au fost susţinute de performanţe ”excepţionale” în tranzacţionarea petrolului şi de o evoluţie mai bună a segmentului midstream. Directorul general Murray Auchincloss a declarat că grupul continuă să livreze rezultate operaţionale şi financiare solide şi face progrese către obiectivele stabilite pentru 2027.

Performanţa vine într-un context în care marile companii petroliere beneficiază de creşterea puternică a preţurilor combustibililor fosili, după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu la finalul lunii februarie.

Perturbările majore din Strâmtoarea Ormuz, rută esenţială pentru transportul global de energie, sunt considerate de International Energy Agency drept cea mai mare ameninţare la adresa securităţii energetice din istorie.

Acţiunile BP au crescut cu aproximativ 2,5% după publicarea rezultatelor, iar de la începutul anului au avansat cu peste 30%, fiind depăşite doar de TotalEnergies în rândul marilor companii petroliere.

Datoria netă a companiei a ajuns la 25,3 miliarde de dolari la finalul trimestrului, în creştere faţă de 22,18 miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut. BP vizează reducerea acesteia la un interval cuprins între 14 şi 18 miliarde de dolari până la finalul anului viitor.

Pentru trimestrul al doilea, compania estimează o scădere a producţiei în segmentul upstream, invocând lucrări de mentenanţă sezonieră şi perturbările din Orientul Mijlociu.

BP şi-a reconfirmat bugetul de investiţii pentru 2026 la un nivel cuprins între 13 şi 13,5 miliarde de dolari şi anticipează venituri din vânzări de active şi alte operaţiuni de 9–10 miliarde de dolari în acest an.

În paralel, conducerea companiei s-a confruntat recent cu nemulţumiri din partea investitorilor, după ce mai multe propuneri legate de guvernanţa corporativă şi transparenţa climatică nu au obţinut sprijinul majorităţii acţionarilor în cadrul adunării generale.

 

Share.
Exit mobile version