Programul de Paște 2024 a fost anunțat de marile magazine, iar supermarketurile și hipermarketurile și-au adaptat intervalul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale. Majoritatea vor fi închise duminică, 5 mai, și luni, 6 mai, însă există și câteva excepții.

Paștele ortodox 2024, sărbătoare care comemorează Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creștine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare, pică duminică, pe 5 mai. În acest an, românii vor avea o minivacanță de șase zile, între 1 mai, de Ziua Muncii, și a doua zi de Paște, pe 6 mai.

Minivacanța de Paște 2024 durează 6 zile

Paștele ortodox este o sărbătoare cu dată variabilă, nu cu dată fixă, iar de la an la an ziua în care pică variază cu aproximativ două săptămâni. În acest an, Paștele ortodox pică pe data de 5 mai, în aceeași săptămână cu 1 Mai, zi liberă de la stat. Astfel, Guvernul a decis ca bugetarii să aibă liber și în 2 mai, pentru a se face punte cu Paștele ortodox. În total, românii se vor bucura de șase zile libere în prima minivacanță din acest an, începând cu 1 mai, de Ziua Muncii, până pe 6 mai, când e sărbătorită a doua zi de Paște.

Programul magazinelor Kaufland de Paște 2024

Duminică, 5 mai, hipermarketurile Kaufland vor fi închise, cu excepția locațiilor din Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Sovata și Târgu Secuiesc.

Luni, 6 mai, magazinele vor avea program scurt, începând cu ora 09:00, orele de închidere variind între 15:00 și 18:00. Excepție fac locațiile din orașele menționate anterior, care vor funcționa după programul normal. De asemenea, magazinul din incinta Promenada Mall Sibiu va fi deschis între orele 10:00 și 22:00.

Programul magazinelor Lidl de Paște 2024

Magazinele Lidl vor fi închise pe 5 și 6 mai.

Acestea se vor redeschide începând de marţi, 7 mai, şi vor funcţiona după orarul normal, 07.00-22.00.

Programul magazinelor Carrefour de Paște 2024

Duminică, 5 mai 2024, toate magazinele Carrefour vor fi închise. De pe 6 mai magazinele se vor redeschide și vor reveni la programul normal. 

Magazinele Carrefour de tip Express vor fi închise doar pe 5 mai, duminică, după care se vor redeschide luni, 6 mai, în intervalul 9:00 – 18:00.

Programul magazinelor Auchan de Paște 2024

Duminică, pe 5 mai, toate magazinele Auchan vor fi închise. Acestea se vor redeschide luni, pe 6 mai, începând cu ora 10:00.

Programul magazinelor Mega Image de Paște 2024

Duminică, 5 mai, magazinele Mega Image vor fi închise. Luni, pe 6 mai, programul va fi scurt, iar magazinele vor funcționa după orarul 9:00 – 19:00. De marți, 7 mai, programul magazinelor Mega Image revine la normal.

Programul magazinelor Penny de Paște 2024

Magazinele Penny vor fi închise duminică, 5 mai, iar luni, 6 mai, ele vor funcționa după un program special, între 9:00 – 16:00. De marți, magazinele Penny vor funcționa după programul 7:00 – 22:00.

Programul magazinelor Jumbo de Paște 2024

Magazinele Jumbo vor fi închise duminică și luni. Marți, ele vor fi deschise între 10:00 – 21:00.

Citește și Mesaje de Paște fericit 2024. Urări și felicitări frumoase pe care le poți trimite familiei și prietenilor de Înviere

Citește și Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase urări și felicitări de trimis celor dragi de Înviere

Citește și Sâmbăta Mare 2024 – tradiții și obiceiuri. Sfânta Lumină este adusă de la Ierusalim în ultima zi din Postul Paștelui

Editor : B.C.

Share.
Exit mobile version