Pompierii intervin, miercuri, pentru a stinge un puternic incendiu care a cuprins mansarda unui imobil din Timişoara, iar o femeie a fost grav rănită, după ce s-a aruncat sau a căzut de la mansarda inundată cu fum. De asemenea, un bărbat a fost rănit.

”Pompierii de la ISU Timiş intervin în urma unui apel 112 prin care a fost semnalat faptul că are loc un incendiu izbucnit la mansarda unei case de locuit din Timişoara”, au transmis, miercuri, pompierii.

La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la mansarda imobilului.

”O persoană de sex feminin s-a precipitat (până la sosirea echipajelor de intervenţie) de la mansarda inundată cu fum. La sosirea salvatorilor victima era la sol, în stare de inconştienţă, cu semne vitale”, au mai transmis oficialii IGSU.

Potrivit acestora, o a doua victimă – un bărbat – prezenta o plagă la mâna stângă.

”După evaluarea medicală şi acordarea îngrijilor de specialitate, ambele persoane au fost transportate la spital”, a mai transmis sursa citată.

Incendiul a fost lichidat în urmă cu scurt timp şi se lucrează pentru identificarea focarelor ascunse şi înlăturarea efectelor.

 

Share.
Exit mobile version