Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a adus un omagiu soldaţilor sovietici care au învins un „rău teribil şi total” prin eliberarea lagărului de la Auschwitz în ianuarie 1945, cu ocazia comemorării acestui eveniment în Polonia, la care preşedintele rus nu participă.
Ziua internaţională de comemorare a Holocaustului este o dată de „mare importanţă morală”, a declarat Vladimir Putin într-un mesaj publicat de Kremlin.
„Ne vom aminti întotdeauna că soldatul sovietic a fost cel care a zdrobit acest rău teribil şi total şi a obţinut victoria a cărei măreţie va rămâne pentru totdeauna în istoria lumii”, a adăugat el. „Cetăţenii ruşi sunt descendenţii şi succesorii direcţi ai generaţiei învingătorilor.”
Putin a promis opoziţia ţării sale faţă de „încercările de a rescrie judecata juridică şi morală pronunţată asupra călăilor nazişti şi a complicilor lor”.
„Vom face totul pentru a apăra dreptul popoarelor la identitate etnică, lingvistică şi spirituală şi pentru a preveni răspândirea antisemitismului, rusofobiei şi a altor ideologii rasiste”, a subliniat Vladimir Putin.
Autorităţile ruse prezintă conflictul din Ucraina drept un război existenţial, după modelul celui purtat de URSS împotriva Germaniei naziste. Vladimir Putin, de exemplu, justifică ofensiva sa în Ucraina din februarie 2022 prin necesitatea de a „denazifica” această fostă republică sovietică. Memoria celui de-al Doilea Război Mondial este astfel readusă în prim plan pentru a exalta valorile patriotice şi militare în ţara sa, scrie AFP.
În Polonia, zeci de lideri comemorează eliberarea fostului lagăr nazist de la Auschwitz-Birkenau, dar Vladimir Putin, izolat pe scena internaţională de la începutul conflictului din Ucraina, va fi unul dintre marii absenţi. Printre participanți se numără regele Charles al III-lea şi preşedintele francez Emmanuel Macron, precum şi cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, de asemenea, că a sosit în Polonia pentru a lua parte la comemorări. El a declarat că „răul care încearcă să distrugă vieţile unor popoare întregi există încă în lume”, o referire clară la Rusia şi la ofensiva sa lansată acum aproape trei ani în Ucraina.
Rusia a fost absentă şi de la ceremoniile de marcare a celei de-a 80-a aniversări a debarcării din Ziua Z în Franţa, în iunie 2024. URSS, aliată cu Marea Britanie şi Statele Unite împotriva Germaniei naziste, a suferit cele mai mari pierderi umane din al Doilea Război Mondial, cu cel puţin 20 de milioane de morţi.
Editor : M.I.