Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze în condiții de luptă noua sa rachetă hipersonică Oreşnik („Alunul”, în traducere) şi că Moscova dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor sisteme aeriene pentru a contracara această armă, informează Reuters.

Declarația lui Putin a fost făcută după ce Rusia a lansat în premieră asupra Ucrainei o nouă rachetă balistică intercontinentală cu rază intermediară de acțiune asupra Ucrainei, ca reacție la folosirea de către Kiev a rachetelor americane ATACMS și a celor britanice de croazieră (Storm Shadow) pentru lovirea unor ținte în Federația Rusă.

Putin a descris folosirea rachetei Oreșnik asupra țintelor ucrainene drept „un test reușit” și a adăugat că „vor urma și altele”.

„Vom continua aceste teste, inclusiv în condiţii de luptă, în funcţie de situaţie şi de natura ameninţărilor la adresa securităţii Rusiei,” a spus liderul de la Kremlin. „În plus, dispunem de un stoc de astfel de produse, de astfel de sisteme pregătite pentru utilizare”.

Citește și: Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene

Un oficial american a precizat însă că arma folosită de Rusia este una experimentală. Sursa citată de Reuters a adăugat că Rusia dispune de un număr limitat de astfel de rachete şi că nu are capacitatea de a le desfăşura regulat pe câmpul de luptă.

Rachetele cu rază „intermediară” precum „Alunul” rusesc au o rază de acţiune între 3.000 şi 5.500 km, ceea ce le-ar permite să lovească oriunde în Europa sau în vestul Statelor Unite, din Rusia. Comparativ, rachetele intercontinentale cu rază lungă au o rază de peste 5.500 de kilometri

Experţii în securitate au subliniat că elementul nou al rachetei Oreșnik este capacitatea sa de a transporta mai multe ogive care pot lovi simultan ţinte diferite – o caracteristică asociată de obicei cu rachetele balistice intercontinentale de rază lungă, concepute pentru a transporta ogive nucleare. Ucraina a precizat că racheta „Oreșnik/Alunul” a atins o viteză maximă de peste 13.000 de kilometri pe oră – echivalentul a MACH 11, adică de 11 ori viteza sunetului – și i-au fost necesare în jur de 15 minute pentru a atinge ținta, după lansare.

Editor : M.L.

Share.
Exit mobile version