Copiii şi femeile reprezintă ”aproape 70%” dintre morţii din Fâşia Gaza în perioada noiembrie 2023- aprilie 2024, anunţă vineri ONU după o verificare minuţioasă a unui bilanţ parţial al victimelor războiului Israelului împotriva Hamas, relatează AFP.
Noul raport al Înaltului Comisariat ONU al Drepturilor Omului detaliază de asemenea o serie largă de încălcări ale dreptului internaţional, care pot fi asimilate unor crime de război, crime împotriva umanităţii şi ”genocidului”.
”Raportul arată că civilii din (Fâşia) Gaza au fost cei mai afectaţi de către atacuri, mai ales în timpul ”asediului total” al îngustei fâşii de pământ de către forţele israeliene, subliniază ONU.
Evenimente
14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou
”Comportamentul forţelor israeliene a provocat un nivel fără precedent de morţi, răniţi, foamete şi boli”, denunţă autorii raportului, care condamnă totodată ”eşecuri ilegale şi persistente” ale Guvernului israelian de a facilita accesul la ajutor umanitar, distrugerea infrastructurilor civile şi deplasarea masivă şi repetată a populaţiei.
Ambasada Israelului la ONU, la Geneva, a respins ”categoric” raportul şi ”concluziile absurde” ale acestuia şi a denunţat ”obsesia inerentă a Înaltului Comisariat al Drepturilor Omului de a diaboliza Israelul”.
DISTOPIE
Însărcinatul cu activităţile Biroului Drepturilor Omului ONU în teritoriile palestiniene, Ajith Sunghay, a evocat o ”distopie a distugerii şi devastării în care supravieţuitorii sunt răniţi, deplasaţi în înfometaţi”.
Autorii raportului denunţă totodată Hamasul şi alte grupări armate cu privire la comiterea unor încălcări generalizate care ar putea constitui crime de război şi crime împotriva umanităţii, şi anume luări de ostatici, omoruri, acte de tortură şi violenţe sexuale.
Aceste crime au fost comise mai ales în timpul atacului de la 7 octombrie 2023 în sudul teritoriului israelian, care s-a soldat cu 1.206 morţi, în principal civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
BILANŢ CONTROVERSAT
În raport se abordează mai ales problema controversată a proporţiei civililor în cifra de aproape 43.500 de persoane ucise în Fâşia Gaza, furnizată de către Ministerul Sănătăţii din enclavă.
Din cauza lipsei unui acces suficient, agenţiile ONU se sprijină pe bilanţurile morţilor furnizate de către autorităţile din Fâşia Gaza, controlate de către Hamas. Acest lucru provoacă critici aprige din partea Israelului, însă ONU şi numeroase ţări consideră aceste bilanţuri fiabile.
Într-un număr de 10.000 de cazuri verificate dintr-un total de 34.500 de persoane ucise începând din noiembrie 2023 şi până în aprilie 2024, ”noi am constatat până în prezent că aproape 70% erau copii şi femei”, a declarat Sunghay, subliniind asupra metodologiei riguroase a verificării Înaltului Comisariat ONU, care cere cel puţin trei surse distincte.
”Noi credem că acesta (eşantionul) este reprezentativ în repartizarea numărului total al morţilor, o proporţie asemănătoare celei prezentate de către autorităţile din (Fâşia) Gaza”, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat, Ravina Shamdasani.
Între decesele verificate este vorba despre 4.700 ale unor copii şi despre 2.461 de decese ale unor femei.
FĂRĂ PECEDENT
”Acest nivel fără precedent de morţi şi de răniţi în rândul civililor este o consecinţă directă a nerespectării principiilor fundamentale ale dreptului internaţional”, acuză într-un comunicat Înaltul Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Volker Türk.
”În mod tragic, aceste încălcări documentate continuă fără încetare, la mai bine de un an de la începutul războiului”, denunţă el.
Israelul a insistat asupra faptului că operaţiunile sale în Fâşia Gaza vizează combatanţi ai Hamas.
Însă, în raportul publicat vineri se subliniază că decesele verificate reflectă în mod larg componenţa demografică a populaţiei generale a Fâşiei Gaza mai mult decât pe cea a combatanţilor.
Armata israeliană a anunţat, la rândul său, că este ”angajată în respectarea obligaţiilor legale internaţionale şi în a opera în cadrul legilor conflictului armat” şi a dat asigurări că depune eforturi ”să minimizeze vătămarea noncombatanţilor înainte de atacuri, mai ales femei şi copii”.
”Fiecare acţiune militară este desfăşurată conform principiilor diferenţierii şi proporţionalităţii şi este precedată de o evaluare minuţioasă a riscului vătămării civililor”, a afirmat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.