Război în Ucraina | Şeful Pentagonului a cerut Rusiei oprirea imediată a conflictului

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, a cerut intensificarea asistenţei militare pentru Ucraina şi a cerut Rusiei să oprească imediat conflictul
  • Preşedintele Turciei, discuţii cu Vladimir Putin privind continuarea negocierilor cu Ucraina
  • Două rachete au lovit orașul Zaporojie
  • Noi explozii la Tiraspol. Ministerul de Interne anunță două antene bombardate
  • Vizită crucială pentru procesul de pace întreprinsă la Moscova de Secretarul General ONU
  • Un sfert dintre trupele ruse trimise în Ucraina au fost scoase din luptă, conform ministerului britanic al Apărării
  • SUA aprobă vânzări de muniție către Ucraina în valoare de 165 de milioane de dolari
  • Moscova expulzează 40 de diplomați germani
  • Explozii la Kreminna, la întruniri ale ocupanților ruși

Update 26 aprilie 2022, ora 19:00. Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, a insistat marţi după-amiază, în cursul unei reuniuni organizate în Germania, pentru intensificarea asistenţei militare destinate Ucrainei şi a cerut Rusiei să oprească imediat conflictul.

“Nu avem timp de pierdut. Ţările dintre întreaga lume trebuie să intensifice asistenţa pentru a acoperi nevoile Ucrainei. Naţiunile dintre întreaga lume sunt unite în determinarea de a susţine Ucraina în lupta împotriva agresiunii imperiale a Rusiei. Ucraina crede că poate învinge, la fel crede toată lumea de aici”, a declarat Lloyd Austin, potrivit posturilor de televiziune BBC News şi CNN, în cursul reuniunii miniştrilor Apărării din ţări occidentale desfăşurată în Baza militară Ramstein din Germania.

Update 26 aprilie 2022, ora 18:30. În a treia zi de Paşte, Ucraina arde sub tirul rachetelor ruseşti. Regiunea Harkov a fost din nou puternic bombardată. Combinatul de aluminiu din Zaporojie a fost aruncat în aer, la fel ca şi un pod strategic din regiunea Odesa. Ucraina îşi numără în continuare morţii şi imploră pentru civilii prinşi în uzina Azovstal din Mariupol. Un oraş transformat într-o ruină de măcelarii ceceni, decoraţi azi de Putin.

Imaginile sunt din Mariupol. Din inima rezistenţei Ucrainei. Iar bătrâna care tremură este unul dintre cei aproape o mie de civili captivi în uzina Azovstal. Singurul teritoriu din oraşul Mariupol rămas necucerit de armata rusă. Şi despre ai cărui apărători, Putin i-a spus lui Erdogan, într-o discuţie la telefon, ar trebui să depună armele. Regimentul Azov din Mariupol a scris astăzi într-o postare că numai în ultimele 24 de ore au fost 35 de atacuri aeriene.

Pentru curaj şi eroism, Putin i-a acordat, astăzi, titlul de “Erou al Rusiei” chiar celui care a condus operaţiunea de “eliberare” în Mariupol: Adam Delimkhanov, deputat în Duma de Stat şi unul dintre cei mai importanţi locotenenţi ai liderului cecen Ramzan Kadârov.

Un atac important a fost marcat de ruşi şi în Odesa.

Podul feroviar Zatoka a fost aruncat în aer. Aflat de 50 de kilometri de graniţa cu Republica Moldova, podul era principalul nod care facea legătura dintre Odesa şi sudul Ucrainei. La 700 de kilometri distanţă, în Zaporojie, ruşii au mai atacat o ţintă: combinatul de aluminiu.

Cel puţin o persoană a fost declarată decedată. La fel şi în Harkov, unde au fost înregistrate şi persoane rănite, după un bombardament.

Pentru miile de răniţi, autorităţile ucrainene au pus în funcţiune un tren medical. Războiul e departe de a se încheia. Într-o nouă interceptare telefonică divulgată de serviciul secret al Ucrainei, un militar i-a spus mamei sale că pe 9 mai nu va veni pacea.

Update 26 aprilie 2022, ora 18:00. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat, marţi, cu omologul său rus, Vladimir Putin, propunându-i din nou să accepte un summit pentru încheierea conflictului militar din Ucraina.

“Preşedintele Erdogan a propus continuarea acţiunilor în Formatul Istanbul la nivel de lideri, un prag crucial în negocierile Rusia-Ucraina. Vrem continuarea progreselor înregistrate în discuţiile de la Istanbul”, a transmis Preşedinţia Turciei, potrivit cotidianului The Times of Israel.

În cursul conversaţiei telefonice, Recep Tayyip Erdogan a evidenţiat importanţa ajungerii la un armistiţiu în Ucraina şi a creării de noi culoare umanitare pentru evacuarea civililor din zonele beligerante.

În urmă cu câteva săptămâni, s-au întâlnit la Istanbul miniştrii de Externe din Rusia şi Ucraina, Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba. Turcia insistă ca Vladimir Putin să accepte un summit cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru încheierea conflictului militar.

Preşedinţia Rusiei a anunţat marţi că Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan au vorbit despre situaţia din Ucraina, inclusiv despre acţiuni umanitare. “Cei doi lideri au evocat în detaliu situaţia din Ucraina în contextul operaţiunii militare speciale pentru apărarea Donbasului, şi despre eforturile întreprinse permanent de partea rusă pentru garantarea securităţii civililor, inclusiv prin organizarea de culoare umanitare”, a transmis Kremlinul, conform cotidianului Le Figaro. Moscova nu a exclus posibilitatea unui summit al preşedinţilor Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, dar a cerut mai întâi progrese concrete în negocieri.

Update 26 aprilie 2022, ora 17:20.  După incidentele din ultimele zile, care au dus la instituirea unui ”cod roșu de pericol terorist” pentru 15 zile, liderul politic de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a transmis un mesaj pentru Republica Moldova. El a îndemnat autoritățile de la Chișinău să nu se lase provocate şi a estimat că în spatele atacurilor sunt forţe ale Ucrainei.

Update 26 aprilie 2022, ora 16:30. Ucraina se luptă pentru propria sa existență în războiul declanșat de Rusia, comentează corespondentul BBC James Landale. “Prin urmare, nu e nicio surpriză că forțele ucrainene ar ținti liniile de aprovizionare peste granița cu Rusia. De asemenea, la fel de puțin surprinzător este faptul că puterile occidentale sunt destul de relaxate în legătură cu faptul că unele dintre armele lor sunt utilizate în astfel de lovituri”, scrie jurnalistul britanic.

“Armele furnizate de statele occidentale sunt tot mai mari și mai puternice. Una este să le dai ucrainenilor arme anti-tanc cu rază scurtă, de tip bazooka, și alta este să le furnizezi drone și piese de artilerie ale căror proiectile pot trece peste graniță. Linia dintre apărarea Ucrainei și atacarea Rusiei se estompează tot mai mult”, concluzionează corespondentul BBC.Mai multe detalii, AICI.

Update 26 aprilie 2022, ora 15:20. Podul Zatoka din Odesa a fost aruncat in aer.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Militare Regionale Odesa, Serhii Bratchuk, confirmă că podul dinspre districtul Bilhorod-Dnistrovskyi spre Odesa este închis din cauza avariilor.

Podul rutier și feroviar din Odesa a fost distrus de rachete rusești. Traficul a fost oprit temporar.

Localnicii susțin că o parte dintre aceste rachete lansate de ruși au fost interceptate de apărarea antiaeriană ucraineană. 

Update 26 aprilie 2022, ora 14:45. Peskov: ”Situația din Transnistria provoacă îngrijorare” | În regiunea transnistriană a fost declarat ”cod roșu” de pericol terorist.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că situația din Transnistria ”provoacă îngrijorare” la Kremlin.

Totodată, Peskov a clarificat că Vladimir Putin nu intenționează să o contacteze încă pe Maia Sandu, potrivit RIA Novosti.

”Singurul lucru pe care îl pot spune este că urmărim cu mare atenție cum evoluează situația. Desigur, veștile care vin de acolo provoacă îngrijorare”, a spus Peskov.

Întrebat dacă Putin are de gând să discute despre situația din Transnistria cu Maia Sandu, Peskov a răspuns că acest lucru nu este încă planificat.

Update 26 aprilie 2022, ora 14:23. O a treia groapă comună a fost găsită în apropiere de Mariupol, spune primarul orașului, Vadim Boichenko.

Pe lângă gropile comune descoperite în satele Manhush și Vînohradne, „vedem că mai există încă una”, a spus Vadim Boichenko, anunță CNN.

Update 26 aprilie 2022, ora 13:42. Ucraina pregătește acuzații de crime de război împotriva militarilor ruși.

Biroul procurorului general ucrainea a declarat că trei piloți ruși, suspectați că au bombardat clădiri civile în regiunile Harkov și Sumî, se numără printre militari ruși împotriva cărora Kievul pregătește acuzații de crime de război.

Autoritățile din Ucraina au afirmat că investighează aproximativ 7.600 de potențiale crime de război și cel puțin 500 de suspecți în urma invaziei Rusiei din 24 februarie în țara vecină.

Update 26 aprilie 2022, ora 12:54. Două rachete au lovit orașul Zaporojie, anunță administrația militară din Ucraina, potrivit CNN.

Rachetele au lovit o unitate economică din oraș, omorând o persoană și rănind alta, a precizat administrația.

”Instalațiile de infrastructură ale întreprinderii au fost avariate și distruse”, iar o a treia rachetă ar fi explodat în aer, potrivit administrației militare din Ucraina.

Update 26 aprilie 2022, ora 10:40. Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, consideră că amenințările șefului Ministerului de Externe rus cu privire la cel de-al Treilea Război Mondial indică faptul că Moscova se simte învinsă în Ucraina.

Kuleba a subliniat că Rusia își pierde ultima speranță de a speria lumea să nu sprijine Ucraina, așa că a vorbit despre un pericol „real” al celui de-al Treilea Război Mondial.

“Înseamnă doar că Moscova se simte învinsă în Ucraina. Prin urmare, lumea ar trebui să ne sprijine și mai mult pentru a câștiga și a proteja securitatea europeană și globală”, a spus ministrul.

Update 26 aprilie 2022, ora 10:06. Autoritățile de la Tiraspol vorbesc despre noi explozii în zonă. Ministerul de Interne anunță două antene bombardate. Acestea transmiteau posturi rusești.

Autoritățile de la Tiraspol au oferit detalii despre incidentul din raionul Grigoriopol. Astfel, s-au produs două explozii: prima la 6:40, cea de-a doua la 7:05. La fața locului au intervenit miliția și pompierii.

„Conform datelor disponibile la ora 9:00, nu funcționează două cele mai mari antene. Ambele transmiteau posturi de radio din Federația Rusă”, se arată în declarație.

Nu au fost înregistrate victime.

Update 26 aprilie 2022, ora 9:49. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus că războiul ruso-ucrainean se va încheia o dată cu semnarea unui acord, dar totul va depinde de mersul ostilităților.

”Ca în orice situație în care se folosesc forțele armate, totul se va încheia cu un tratat, dar parametrii acestui tratat vor fi determinați de stadiul ostilităților la care acest tratat va deveni realitate”, a spus Lavrov.

El a adăugat că Rusia ar fi acceptat foarte pozitiv propunerile Ucrainei, exprimate în timpul rundei de negocieri față în față de la Istanbul pe 29 martie. Potrivit acestuia, aceste propuneri au luat în considerare o serie de probleme față de care autoritățile ruse sunt părtinitoare.

Update 26 aprilie 2022, ora 8:54. Ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a făcut mai multe declaraţii revoltătoare. El a negat că armata rusă ar fi comis atrocităţi la Bucha şi a spus că toate acestea sunt simple înscenări ale armatei ucrainene.

Dmitri Polianski, ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU a mai declarat că Rusia nu poartă un război, ci o “operaţiune specială” şi a respins afirmaţiile secretarului de Stat american, Anthony Blinken, potrivit căruia armata lui Vladimir Putin ar fi eşuat în Ucraina.

”Eu nu cred că am eşuat, sincer să fiu. Noi ducem acolo o operaţiune specială, nu un război, este o operaţiune militară. Aceasta are o anumită strategie şi anumite obiective.

Nu a fost concepută niciodată ca un război-fulger. Este ceva creat, se pare, de imaginaţia Secretarului de Stat Blinken. Este foarte dificil să faci comentarii pe seama declaraţiilor lui Blinken, deoarece sunt foarte contradictorii”, a declarat Dmitri Polianski.

Update 26 aprilie 2022, ora 8:23. Moldova a reacționat la exploziile de la Tiraspol | Serviciile secrete ucrainene au publicat dovezi ale implicării serviciilor speciale ruse.

Biroul pentru Reintegrare a Moldovei consideră că exploziile de la Tiraspol în clădirea Ministerului local al Securității Statului sunt „un pretext pentru a crea tensiune în regiunea transnistreană”. 

„Scopul incidentului de este de a crea un pretext pentru agravarea situației de securitate din regiunea transnistreană, care nu este controlată de autoritățile constituționale. În acest context, Biroul de Reintegrare îndeamnă la păstrarea calmului și, împreună cu autoritățile competente, continuă pentru a monitoriza evoluția situației”, se spune în mesaj. 

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a convocat o întâlnire de urgență în legătură cu incidentul.

Update 26 aprilie 2022, ora 7:42. Jurnaliștii CNN și paramedicii, prinși sub bombardamente. Totul a fost surprins în imagini.

Jurnalista Clarissa Ward  și colegii ei au fost surprinși de bombardamentele Rusiei în timp ce însoțeau o echipă de paramedici care încerca să salveze mai mulți civili răniți dintr-un bloc. 

Unul dintre jurnaliști a fost rănit în urma atacului. 

”Forțele Ruse lovesc aceeași țintă de două ori. O strategie oribilă menită să îi ucidă pe salvatori. Am simțit-o pe pielea noastră…” povestește jurnalista. 

Update 26 aprilie 2022, ora 7:14. Antony Blinken publică imagini din trenul care l-a dus la Kiev | Separatiștii publică imagini cu un sat ras de pe fața pământului, în Lugansk.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a publicat imagini din trenul care l-a dus la Kiev, împreună cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, pentru discuții cu președintele Volodimir Zelenski și cu alți oficiali ucraineni.

Ulterior vizitei, Austin avea să declare că SUA vor ca Rusia să fie slăbită în urma războiului din Ucraina într-o asemenea măsură, încât să nu mai poată face lucrurile pe care le-a făcut în invazia declanșată pe 24 februarie.

La rândul său, Blinken a scris pe contul său de Twitter, în completarea fotografiilor postate:

“Am văzut oameni pe străzi și dovezi clare că bătălia pentru Kiev a fost câștigată. Dar știm că acest lucru este în contrast puternic cu situația din alte părți ale Ucrainei, unde armata rusă continuă să comită atrocități”.

Update 26 aprilie 2022, ora 00:01. Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, discută marți, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin. El va avea, de asemenea, un prânz și o întâlnire de lucru cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. 

În cursul zilei de joi, Guterres urmează să discute la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba. 

“Este important ca Secretarul General să poată vorbi limpede cu conducerea ambelor părți și să vadă ce progrese se pot face. Până la urmă, scopul final este de a opri luptele și de a găsi modalități de a îmbunătăți situația oamenilor din Ucraina, de a diminua amenințarea cu care se aceștia se confruntă și de a le oferi ajutor umanitar”, a spus un purtător de cuvânt al lui Guterres, Farhan Haq, citat de CNN.

Însă rușii nu par să agreeze o încetare a focului, estimând că o astfel de măsură ar avantaja Kievul.

“Nu credem că încetarea focului este o opțiune bună în acest moment, deoarece va oferi forțelor ucrainene posibilitatea de a se regrupa și de a organiza mai multe provocări precum Bucha. Nu depinde de mine să decid, dar nu văd niciun motiv pentru care am urmări acest lucru, acum”, a spus Dmitri Polianski, prim-adjunctul reprezentantului permanent al misiunii Rusiei la Națiunile Unite.

După exploziile de la Tiraspol, Agenția de informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării suspectează că incidentul a fost pus la cale de FSB, serviciul rus de securitate, succesor al KGB. Astfel de provocări ar urma să continue, scopul final fiind aplicarea scenariului ucrainean în Republica Moldova, susține sursa citată.

Explozii și la Kreminna, în Ucraina, în orașul pe care rușii îl controlează în prezent.

Anton Gherașcenko, un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului ucrainean de Interne, afirmă că a avut loc o explozie de proporții în această localitate din regiunea Lugansk.

“În urma unei explozii de gaz în clădirea primăriei din Kreminna, nimeni nu a supraviețuit. Simultan cu explozia de gaze naturale în clădirea consiliului municipal, a avut loc o a doua explozie de gaze în departamentul de poliție al districtului, unde un grup de colaboratori (ai rușilor, n.r.) participau la o întâlnire”, a precizat pe Telegram oficialul ucrainean.

Război în Ucraina, 25 aprilie 2022 | Un sfert din trupele trimise de Moscova în Ucraina au fost scoase din luptă, potrivit Londrei

Război în Ucraina, 24 aprilie 2022 | Civili uciși în bombardamentele asupra orașului Lugansk

Război în Ucraina, 23 aprilie 2022 | Armata lui Vladimir Putin bombardează chiar în timpul slujbelor din Sâmbăta Mare 

Război în Ucraina, 22 aprilie 2022 | Armata ucraineană a ucis un alt general rus | Delegațiile Rusiei și Ucrainei au avut conversații ample în cursul zilei de vineri

Război în Ucraina, 21 aprilie 2022 | Noi imagini din satelit arată cimitirele imense din Mariupol

Cele mai recente știri
Știri similare