O persoană a fost ucisă şi aproximativ cincisprezece au fost rănite în două atacuri separate, în centrul şi estul Ucrainei, au anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă autorităţile regionale, înaintea unei pauze planificate în conflict cu ocazia Paştelui ortodox, transmite AFP.
În regiunea Poltava (centru), o persoană a fost ucisă şi alta rănită când „un magazin şi o cafenea au fost avariate după ce o dronă inamică s-a prăbuşit”, a declarat pe Telegram Vitalii Diakivnici, şeful administraţiei militare regionale.
În nord-estul Ucrainei, în regiunea Sumî, aflată la graniţa cu Rusia, lovituri cu drone asupra unor clădiri rezidenţiale au rănit 14 locuitori, inclusiv un băiat de 14 ani şi o femeie de 87 de ani care a fost spitalizată, a anunţat tot pe Telegram Oleg Grigorov, şeful administraţiei militare regionale.
Încetare a focului pentru Paştele ortodox
Rusia şi Ucraina au convenit asupra unui armistiţiu pentru Paştele ortodox, care ar urma să fie în vigoare de sâmbătă, ora 16:00 (13:00 GMT), până duminică seara, potrivit Kremlinului.
Această încetare temporară a focului intervine într-un context de încetinire a eforturilor diplomatice conduse de Statele Unite pentru a pune capăt unui război care durează de peste patru ani. O încetare similară a focului fusese anunţată şi anul trecut pentru Paştele ortodox, însă cele două părţi s-au acuzat reciproc în repetate rânduri că au încălcat-o.

