Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat miercuri, după ce a fost reales la şefia federaţiei, că votul arată disponibilitatea membrilor în ceea ce priveşte obiectivele strategice anunţate. El a făcut referiri şi la situaţia creată în timpul Adunării Generale de contracandidatul său, Ilie Ştefan Drăgan.
“Vă mulţumesc mult pentru toată susţinerea şi încrederea. Acest vot arată disponibilitatea fiecăruia dintre dumneavoastră în modul în care vrem să construim viitorul în anii următori şi în ceea ce înseamnă obiectivele strategice. Doar prin această cooperare vom putea să ne atingem obiectivele.
În ceea ce priveşte procedura de alegeri, îmi pare rău că a arătat astfel. Această distracţie nu era inclusă pe agendă. Mulţumesc celor care mi-au scris, nu am putut să răspund tuturor. Am citit un singur mesaj, de la soţia mea. Fetiţa mea de 6 ani a întrebat: „Mami, cine e măscăriciul ăsta?””, a spus Burleanu.
În acel moment, potrivit GSP, Ilie Drăgan a ţipat de la etaj: „Dar discursul tău de 45 de minute?”.
Imediat, a intervenit un alt membru, iritat de intervenţiile lui Drăgan: „Tu nu înţelegi că nu ne e frică? Ne-ai făcut fricoşi. Nu nu e frică! Votăm ca aşa vrem!”
Anterior, la ora 12.57, Drăgan şi-a început discursul în sală, în timp ce mai mulţi participanţi au încercat să-l oprească. Atmosfera a devenit tensionată, s-a strigat din sală, iar la un moment dat a intervenit şi paza, încercând să-l scoată afară. Spiritele s-au inflamat complet atunci, contracandidatul lui Burleanu fiind cu greu ţinut.
Din public s-au auzit voci spunând „Oricum nu te ascultă nimeni”, însă acesta nu s-a lăsat şi a continuat să citească de pe foi discursul pe care îl avea pregătit, fără microfon, fiind ascultat de foarte puţină lume.
El nu a ţinut un discurs de pe podium, deoarece după ce a vorbit Răzvan Burleanu în calitate de preşedinte FRF, s-a votat să se treacă direct la procedura de vot şi ca persoanele care sunt candidaţi să nu susţină discursuri.
GSP notează că, văzând că nu reuşeşte să îşi prezinte discursul, Drăgan a luat cuvântul în faţa jurnaliştilor, fix în momentele în care votul continua în sala principală. „Nu este normal ca un candidat la FRF să nu poată să vorbească. Să i se pună pumnul în gură. Cineva s-a ridicat şi a propus acest aspect la vot, însă nu există aşa ceva în regulament. Putem să comparăm ce s-a întâmplat acum cu ce se întâmplă în alte ţări în care există dictatură. Burleanu a minţit pe toată lumea. Ştiau că am dovezi şi de-asta nu m-au lăsat”.

