Gigi Becali și-a spus nemulțumirea, la ieșirea din stadion, după ce FCSB nu a rezistat în fața celor de la Manchester United decât o repriză.
”Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci. Eu zic că strategia asta cu 5 pe fund nu e bună. E adevărat, dacă scoteam un egal ziceam că e bine și că e tactică frumoasă, dar nu!
Fotbalul e să se joace fotbal și să ai și tu posesia. Nu ai posesia și e mingea numai la adversar, ăla nu e fotbal. Atmosfera a fost extraordinară” a spus Gigi Becali, la plecarea de la stadion.
„Cât eu voi fie la fotbal nu vei vedea în viața vieților tale 5 fundași” a reafirmat Gigi Becali, o oră mai târziu, în direct la DigiSport. „Totuși, eu îi felicit pentru lupta lor”, a mai afirmat Becali ca replică la remarca lui Ilie Dumitrescu. Acesta din urmă afirmase că diferența între jucătorii celor două echipe a fost prea evidentă.
”Inima mă doare. Prea mulți bani, prea mari valori. Nu cred că vom mai ajunge vreodată să-i batem. Suporterii vor, săracii, dar noi nu putem. Mă simt neputincios și mie nu-mi place să fiu neputincios. De ce să ne bată așa, la sigur, nu-mi place”
Becali a spus că ar dori să joace în play-off cu PAOK
Editor : S.S.