Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, a vorbit joi după-amiază, despre cele patru contestații aflate pe rol, în scandalul retragerii sprijinului Elenei Lasconi și încercarea de susținere a lui Nicușor Dan. „Consider că acea decizie a Biroului Electoral Central îmi încalcă dreptul la liberă exprimare garantat de Constituție”, a spus Moșteanu. „Nu-mi poate spune Biroul Electoral Central pe cine să susțin, sau pe cine nu pot. În această speță, în mod ciudat, Curtea de Apel a spus că nu am niciun interes”, a subliniat liderul deputaților USR. Curtea de Apel București a respins, joi, cererea USR de a anula decizia BEC. Astfel, partidul nu poate să îl susțină pe Nicușor Dan în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

Sunt mai multe procese, mai multe decizii, mai multe contestații zilele astea, și tocmai am văzut două dintre ele. Într-una dintre ele, noi, USR, am contestat decizia BEC de sâmbătă, care spunea că USR nu poate să facă campanie pentru Nicușor Dan. Am contestat în numele partidului.

„Doamnei Lasconi, care spune că are curajul să facă dreptate, i-a fost frică să facă dreptate și a folosit niște tertipuri avocățești prin care a reușit să oprească judecarea pe fond a acestei cauze, a acestei contestații, invalidând practic dreptul de reprezentare al avocatului.

În aceeași speță, și eu – Ionuț Moșteanu -, am făcut o contestație la Curtea de Apel, pentru că sunt membru USR și consider că acea decizie a Biroului Electoral Central îmi încalcă dreptul la liberă exprimare garantat de Constituție în articolul 30. Sunt un om liber, într-o țară liberă, pot să fac campanie, trebuie să pot să fac campanie pentru cine vreau, și pot să mă răzgândesc în orice moment. Eu răspund politic în fața colegilor mei, intern, și în fața alegătorilor mei, extern, pentru deciziile mele politice”, a declarat Ionuț Moșteanu.

„Nu-mi poate spune Biroul Electoral Central pe cine să susțin, sau pe cine nu pot. Nu poate decide Biroul Electoral Central în locul unui partid strategia politică. În această speță, în mod ciudat, Curtea de Apel a spus că nu am niciun interes. Așteptăm motivarea deciziei. Între timp, am decis să merg mai departe, să-mi caut dreptatea la Înalta Curte. O avem un termen de 5 zile, și în seara asta vom depune contestația la Înalta Curte, îmi caut dreptatea în continuare, pentru că dreptatea mea este a unor zeci de mii de români care sunt hărțuiți zilele astea de organismele statului, și vedem cu ce dublă măsură este aplicată legea”, a continuat acesta.

Biroul Electoral Central împreună cu Curtea de Apel stabilesc de fapt, că ai voie să zici că îl susții pe Crin Antonescu, n-ai voie să zici că nu-l susții pe Nicușor Dan.

„Mă uit că Cristian Tudor Popescu a scris «votez Crin Antonescu», și Curtea de Apel a spus că are voie să spună, că e opinie jurnalistică. Dănileț a spus «votez Nicușor Dan» și i-au dat jos postarea, a zis că n-are voie să spună, că intervine în campanie. Premierul României l-a atacat pe Nicușor Dan, și a spus că e opinie personală. Deci Biroul Electoral Central împreună cu Curtea de Apel stabilesc de fapt, că ai voie să zici că îl susții pe Crin Antonescu, n-ai voie să zici că nu-l susții pe Nicușor Dan. Mi se pare o dublă măsură fără precedent. Mi se pare o încălcare a democrație și a libertății de exprimare.

Lasconi merge mai departe ăn cursa electorală

„Au apărut imediat și reacții. Ne uităm la Elena Lasconi, care a cerut instanței, de asemenea, să constate și că doar Congresul USR poate să schimbe președintele partidului, având în vedere că a fost aleasă anul trecut să reprezinte USR-ul, după ce Cătălin Drulă a făcut un pas în spate. A mai subliniat că va merge mai departe în cursa electorală. Deci vedem că nu va face un pas în spate, așa cum i-au cerut în mod public liderii din conducerea formațiunii. De asemenea, ar trebui, foarte important, să vedem cum s-a ajuns în această situație. Vorbim despre patru plângeri care au fost înregistrate la Curtea de Apel, toate de la USR, dar cumva unii împotriva celorlalți – trei dinspre partid și liderii din conducere, și o plângere de la Elena Lasconi”, relatează Andreea Ghiorghe, jurnalist Digi24.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version