Un bărbat din Sibiu donează sânge de mai bine de 25 de ani și a reușit să salveze zeci de vieți de-a lungul timpului. Bărbatul a donat în total zeci de litri de sânge și îndeamnă populația să îi urmeze gestul, motivând faptul că „implicarea face diferența”.
Bărbatul deține recordul în ceea ce privește numărul de litri de sânge donați. În vârstă de 46 de ani, acesta este donator voluntar al centrului sibian de transfuzie sanguină încă din anul 1999. Potrivit News.ro, în ultimii 25 de ani, acesta a donat de 136 de ori iar calculele arată că ar fi vorba de 54,5 litri de sânge donat în total.
„Am zis să fac un bine, să salvez vieţi, pentru asta am ales să donez. Ştiu cât de important e să fie sânge disponibil atunci când e nevoie. Am donat mereu, m-au sunat şi de acasă când a fost nevoie. Mă simt împlinit, simt că e important să ajut. Nu am fost niciodată în calitate de beneficiar de transfuzie dar am avut nevoie pentru tata şi pentru o verişoară. Sper să doneze cât mai multă lume pentru că implicarea face diferenţa”, a declarat Petru Fehervari, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
Direcția de Sănătate Publică din Sibiu face publice statistici care arată că la nivelul județului, în cursul anului 2024, au donat sânge peste 8.000 de persoane. În evidențele Centrului de Transfuzii Sibiu sunt în total peste 40.000 de donatori înregistrați. Unii dintre aceștia donează periodic, alții donează sânge mai rar. Cantitatea de sânge recoltat de la un singur donator variază între 200 de mililitri (pentru trombocite prin afereză) şi 400 de mililitri în cazul donării standard. O pungă de sânge poate salva până la trei vieţi.
Sâmbătă, 14 iunie, este Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, iar Centrul de Transfuzii Sibiu are loc o amplă campanie de donare.
Donatorii de sânge beneficiază, pe lângă beneficiile pentru sănătate, și de un sprijin material constaând în carduri de bonuri în valoare de 280 de lei pentru fiecare donare, carduri care pot fi folosite ulterior pentru achiziția de alimente. Potrivit datelor, un bărbat poate dona cel mult cinci ori într-un an, în timp ce o femeie de maximum patru ori.
Editor : A.R.