Președintele PNL Nicolae Ciucă are o replică pentru predecesorul său, Crin Antonescu, după ce acesta a lansat un atac dur la adresa conducerii PNL. Ciucă spune că „îi mulțumește” lui Antonescu pentru recomandări și critici, dar că ar fi preferat să aibă această discuție față în față.

„În iunie, domnia sa avea o altă părere. Dar eu îi mulţumesc pentru că ne-a făcut şi recomandări, ne-a transmis şi o serie de critici şi de observaţii. Aş fi preferat să le facem într-o discuţie faţă în faţă, cum am mai făcut, pentru că eu respect şi am un dialog foarte bun cu toţi foştii preşedinţi de partid, pentru că aşa mi se pare normal”, a afirmat Ciucă, întrebat în emisiunea lui Lucian Mîndruţă despre ciriticile fostului preşedintel iberal.

Ciucă i-a mulţumit lui Crin Antonescu pentru că a spus despre ei că este un om de bun simţ.

„Nu numai eu, ci şi toţi membrii Partidului Naţional Liberal sunt oameni de bun simţ, care i-au votat şi pe dumnealui, şi pe doamna Adina Vălean, atunci când au candidat pentru o funcţie”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Declarația vine după ce, invitat la Digi24, Crin Antonescu a lansat un atac dur la adresa conducerii PNL.

„Trăim, la nivelul conducerii PNL, într-o formă de mediocritate și chiar impostură, inclusiv a candidatului la prezidențiale, care trebuie totuși denunțată de cineva care poate”, a spus Antonescu.

„Numai niște semidocți puteau să gândească o campanie centrată pe performanțele literare ale domnului Ciucă. Ridicolul vine dintr-o astfel de comunicare și din această campanie cu cartea. Domnul Ciucă e un om cumsecade, anturajul îl strică”, a adăugat el.

„Astăzi, PNL trebuie să se hotărască dacă se resemnează cu rolul de mamă-purtătoare a progeniturii politice a domnului Iohannis în plan intern – o sarcină cu puține șanse să fie dusă la bun sfârșit – sau își caută și își afirmă identitatea post-prezidențială”, a mai spus Antonescu.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version