Echipa Southampton va părăsi Premier League cu un nou antrenor, englezul Will Still, în vârstă de 32 de ani, fiind cooptat duminică, după ce a petrecut ultimele trei sezoane în fotbalul francez, relatează AP.

Still şi-a anunţat plecarea de la Lens săptămâna trecută, după ce a ghidat echipa spre locul opt în Ligue 1. El a fost anterior la Reims.

Will Still a semnat un contract pe trei ani cu Southampton, ultima clasată, una dintre cele trei echipe retrogradate din Premier League în acest sezon şi care o întâlneşte duminică pe Arsenal pe St Mary’s în ultima etapă.

„Sunt extrem de mândru şi încântat că m-am alăturat echipei Southampton – există un potenţial uriaş aici şi avem o mare oportunitate de a face ceva special”, a declarat Still.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version