Germania ar fi unul dintre principalii pierzători dacă Donald Trump ar câştiga alegerile prezidenţiale şi ar declanşa un război comercial între SUA şi Europa, situaţie în care sectorul industrial ar deveni o vulnerabilitate pentru economia germană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Candidatul republican la Casa Albă a vehiculat planuri privind impunerea de tarife vamale suplimentare cuprinse între 10% ş 20% pentru aproape toate importurile, precum şi tarife de până la 60% pentru bunurile din China, măsuri care în opinia sa ar da un impuls sectorului manufacturier american.
Un studiu elaborat de institutul economic german IW, şi consultat de Reuters, arată că într-un scenariu în care administraţia Trump ar impune tarife de 20% pentru produsele din UE, iar blocul comunitar ar face la fel pentru produsele americane, Produsul Intern Brut al zonei euro ar scădea cu 1,3% în 2027 şi 2028, iar în Germania PIB-ul s-ar reduce cu până la 1,5%.
Autorii studiului au calculat că efectele negative asupra PIB-ului UE s-ar agrava începând din 2025 şi până în 2028, în timp ce efectele asupra PIB-ului SUA ar fi mai puternice în primii doi ani, cu un declin de 1,3% al PIB-ului în varianta unor tarife de 10%, şi de 1,5% la tarife de 20%, în 2025. În acest scenariu, efectele asupra PIB-ului SUA se reduc în timp datorită faptului că importurile SUA ar scădea mai puternic decât exporturile, ceea ce ar crea un efect pozitiv pentru balanţa comercială a SUA.
Germania, cea mai mare economie a Europei, va fi în 2024 singura ţară din grupul G7 care va înregistra doi ani de contracţie a PIB-ului, conform celor mai recente prognoze ale Fondului Monetar Internaţional. Pe acest fundal, un război comercial cu SUA, principalul său partener comercial, ar da o lovitură serioasă economiei germane.
„Dacă, la fel ca şi mine, plecaţi de la ipoteza că stimulentele din China vor fi o dezamăgire, atunci Germania nu va fi salvată de refacerea creşterii economice în China”, a declarat Jacob Funk Kirkegaard, senior fellow la centrul de reflexie Bruegel şi Peterson Institute for International Economics. „Iar dacă SUA vor deveni şi mai protecţioniste, sursele de creştere pe termen scurt pentru Germania sunt foarte puţine”, a adăugat Kirkegaard.
SUA au devansat China în calitate de cel mai mare partener comercial al Germaniei în acest an, după opt ani la rând în care China a fost numărul unu.
„Jumătate din creşterea Germaniei a venit întotdeauna din exporturi şi, dacă te uiţi la ce se întâmplă la nivel mondial, trebuie să spui că acest pilon este atacat”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck la începutul acestei luni, când a prezentat noile previziuni economice ale Berlinului.
Exporturile Germaniei s-au contractat cu 0,3% în 2023, din cauza cererii globale slabe şi a tensiunilor geopolitice. Guvernul de la Berlin mizează pe o contracţie de 0,1% în acest an.
Un studiu al institutului macroeconomic Hans Boeckler Foundation arată că introducerea unor tarife vamale de 20% ar şterge un punct procentual din PIB-ul Germaniei în primii doi ani de la implementare.
Exporturile germane spre China ar scădea cu aproape 9,6% dacă ar avea loc un război comercial între SUA şi China, potrivit unui studiu al Institutului Ifo. Acest studiu arată că exporturile germane spre SUA ar putea scădea cu 14,9%, într-un scenariu în care SUA ar impune tarife de 60% asupra bunurilor din China şi 20% pentru bunurile din alte ţări. Exporturile de automobile germane ar fi deosebit de afectate, cu o diminuare de 32%, iar exporturile de produse farmaceutice s-ar reduce cu 35%, a estimat Ifo.
Chiar şi în cazul unor tarife de 10%, economia germană ar avea de suferit, parţial din cauza incertitudinii create, susţine Juergen Matthes, analist pe politică economică internaţională la IW. „Una dintre principalele probleme ale economiei în prezent are legătură cu investiţiile scăzute şi reticenţa de a consuma, pentru că oamenii au acest sentiment de incertitudine”, a spus Matthes.
Editor : A.R.