Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, este la sediul DNA. El le-a spus jurnaliștilor că nu știe în ce dosar a fost chemat. Potrivit surselor Digi24, lui Negoiță i se va aduce la cunoștință că este cercetat într-un nou dosar și că are calitatea de suspect pentru corupție.

Acuzațiile sunt legate de o autorizație emisă de Primăria Sectorului 3 acum aproape 6 ani, pentru ridicarea unui imobil pe raza sectorului.

Nu este primul dosar de acest fel în care Robert Negoiță este cercetat pentru suspiciuni de abuz în serviciu. Anul trecut a fost pus sub acuzare într-o anchetă similară, care încă este în desfășurare.

De asemenea, Negoiță este judecat și pentru modul în care Primăria Sectorului 3 a încheiat un contract de salubrizare.

Jurnalist: Să ne spuneți ce ați vorbit cu anchetatorii și de ce v-au chemat ?
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3: O suspiciune de autorizație de construire, nu-i nimic special, nu-i nimic.
Jurnalist: Despre ce bloc e vorba?
Robert Negoiță: Nu e niciun bloc. Nu e niciun bloc. E vorba de niște case. O suspiciune de autorizație de acum vreo 10 ani, 8 ani.
Jurnalist: Cine a depus sesizarea?
Robert Negoiță: Nu știu, nu mi-au spus. Întebați-i pe domnii procurori.
Jurnalist: Dar dumneavoastră ce spuneți? Sunteti acuzat de abuz în serviciu.
Robert Negoiță: Nu știu, întrebați-i pe domnii procurori.
Jurnalist: Sunteti vinovat?
Robert Negoiță: Nu, nicio treabă.
Jurnalist: Vă e teamă de acest dosar? Ce v-au întrebat anchetatorii? Ce calitate aveți în acest dosar?
Robert Negoiță: Suspect.
Jurnalist: Le-ați povestit anchtatorilor?
Robert Negoiță: Da, tot le-am spus.
Jurnalist: Ce probe au anchetatorii?
Robert Negoiță: Nimic.
Jurnalist: Vă e teamă de acest dosar?
Robert Negoiță: De Dumnezeu, atât. Mulțumesc!

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version