Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că la Institutul Naţional de Endocrinologie ”C.I. Parhon” va fi înfiinţat un Centru de Management al Obezităţii, unde această afecţiune va fi abordată interdisciplinar. ”Vorbim despre evaluare completă, planuri personalizate de tratament, monitorizare pe termen lung şi programe de educaţie pentru sănătate şi prevenţie”, a explicat el.
”Înfiinţăm Centrul de Management al Obezităţii în cadrul Institutului Naţional de Endocrinologie «C.I. Parhon», dedicat celor care au nevoie de o abordare medicală corectă, coerentă şi pe termen lung. Obezitatea este una dintre cele mai serioase provocări medicale ale prezentului, prin efectele în lanţ pe care le produce – asupra sănătăţii oamenilor şi asupra presiunii puse pe sistemul sanitar. Lipsa intervenţiei integrate înseamnă complicaţii, costuri mai mari şi suferinţă care putea fi prevenită”, a afirmat Alexandru Rogobete, marţi, într-o postare pe Facebook.
El a explicat că în acest centru afecţiunea este abordată interdisciplinar, cu implicarea specialiştilor în endocrinologie, nutriţie, diabet, cardiologie, psihologie şi, atunci când este necesar, chirurgie bariatrică.
”Vorbim despre evaluare completă, planuri personalizate de tratament, monitorizare pe termen lung şi programe de educaţie pentru sănătate şi prevenţie. Nu doar intervenţie punctuală, ci un parcurs medical corect, de la diagnostic până la urmărirea pacientului în timp. Prin această iniţiativă răspundem unei nevoi reale şi în creştere, folosind competenţa existentă şi organizând-o eficient. Beneficiile sunt clare: acces mai rapid la servicii integrate, diagnostic corect, tratament coordonat, reducerea riscului de complicaţii şi o calitate a vieţii mai bună pentru pacienţi. Pentru oameni, acest centru înseamnă un loc unde sunt ascultaţi, evaluaţi profesionist şi sprijiniţi pe termen lung”, a adăugat Rogobete.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

