Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că a sesizat Parchetul, după ce a primit o invitaţie la conferinţa medicilor conspiraţionişti, intitulată „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”, care ar urma să aibă loc în Capitală, după ce în luna septembrie s-a desfăşurat la Braşov. Ministrul a arătat că apreciază reacţia rapidă a CNA şi se bazează în continuare că va bloca distribuirea în spaţul public a acestor dezinformări medicale.

Ministrul Sănătăţii a spus că organizatorii conferinţei „COVID-19 şi convergenţa bio-digitală”, care a avut loc şi în luna septembrie, la Braşov şi care pregătesc o nouă ediţie, la Bucureşti, i-au trimis o invitaţie şi lui, la minister, pentru a participa alături de ei.

„Am trimis, în completarea primei sesizări de la Parchet şi această invitaţie, respectiv la Colegiul Medicilor din România”, a spus Rogobete la Antena3, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că apreciază reacţia rapidă a CNA-ului, care a scos de pe toate platformele înregistrarea de la Braşov, într-un timp foarte scurt.

„Mă bazez în continuare pe aceştia că vor bloca distribuirea în spaţul public a acestor dezinformări medicale, care pun în pericol sănătatea publică şi integritatea medical, până la urmă. Mă aştept ca autorităţile şi Parchetul să vină cât mai repede cu măsuri concrete, în acest sens”, a mai spus ministrul.

Potrivit lui Rogobete, în paralel, în Parlamentul României au existat „o serie de iniţiative legislative care vin să clarifice şi să sprijine acest demers, de a bloca răspândirea dezinformării medicale în spaţiu public”.

Despre propunerea legislativă prin care medicii care răspândesc informaţii false ar putea să îşi piardă dreptul de a practica, ministrul Sănătăţii a afirmat că el nu se poate pronunţa.

„Probabil că ultimul for care se va pronunţa va fi Curtea Constituţională”, a explicat ministrul.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version