Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Luxemburg, unde principalele teme de discuție au vizat viitorul buget al Uniunii Europene și actualizarea sistemului de resurse proprii al blocului comunitar. România a pledat pentru o abordare echilibrată și echitabilă, care să țină cont de nivelul de dezvoltare al statelor membre.

În cadrul reuniunii, Comisia Europeană a propus cinci noi resurse proprii pentru bugetul UE, între care:

  • sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii,
  • mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon,
  • o cotă de apel uniformă aplicată greutății echipamentelor electrice și electronice necolectate anual,
  • o resursă proprie pentru accizele din tutun,
  • și o resursă corporativă europeană.

În intervenția sa, ministrul Alexandru Nazare a subliniat că finanțarea bugetului UE trebuie să se bazeze pe principiile echității, eficienței, transparenței și simplității, transmite sâmbătă Ministerul Finanțelor, într-un comunicat de presă.

„Susținem un buget european sustenabil și realist, capabil sã sprijine prioritãțile Uniunii și sã aducã beneficii tangibile cetãțenilor. Este esențial ca tranziția verde sã nu genereze costuri disproporționate pentru statele aflate încã în proces de redresare economicã”, a declarat ministrul Finanțelor.

România, în calitate de stat beneficiar de fonduri europene, consideră esențială o distribuție echitabilă a contribuțiilor la bugetul comun, ținând cont de diferențele de dezvoltare economică dintre statele membre.

Rezerve față de unele propuneri ale Comisiei Europene

Partea română a exprimat rezerve cu privire la introducerea resurselor bazate pe deșeuri electronice și la reducerea costurilor de colectare pentru resursele tradiționale, cum sunt taxele vamale. Ministrul român al Finanțelor a subliniat că evaluările de impact ar trebui să reflecte mai bine specificul statelor membre cu economii emergente și să includă analize diferențiate, pentru a asigura decizii adaptate realităților naționale și bazate pe dovezi.

România a reiterat sprijinul pentru direcționarea economiilor către investiții productive și a reafirmat susținerea pentru asistența financiară și sancțiunile impuse Rusiei, ca parte a politicii economice și de securitate a Uniunii Europene. În același timp, țara noastră a menținut rezerve privind noile accize la tutun, considerând că nivelurile minime propuse sunt excesive. Poziția României susține o abordare graduală și flexibilă, pentru a proteja stabilitatea pieței și veniturile bugetare.

„La reuniunea ECOFIN de la Luxemburg am subliniat încã o datã cã România își dorește sã fie un partener activ și respectat la masa deciziilor europene. Avem datoria sã ne susținem ferm interesele, cu argumente solide și cu o înțelegere realistã a contextului european, dar și sã ne respectãm angajamentele asumate”, a declarat ministrul Alexandru Nazare.

La reuniunea ECOFIN de la Luxemburg au participat miniștri de finanțe din statele membre ale Uniunii Europene, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană. Discuțiile au avut ca scop coordonarea politicilor economice și bugetare, în contextul reformei sistemului financiar european și al provocărilor economice generate de inflație, tranziția verde și războiul din Ucraina.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version