România se află în rândul ţărilor UE cu cea mai mare rată a violenţei asupra femeilor în cuplu, arată datele Eurostat, prelucrate de Monitorul Social.
Fenomenul violenţei asupra femeilor este mai mare în România comparativ cu alte state UE, arată un comunicat de presă citat de Agerpres.
„Violenţa exercitată de partenerul intim asupra femeilor este răspândită în toate mediile de rezidenţă şi indiferent de nivelul de educaţie, însă se regăseşte în procent mai mare în mediul rural şi în rândul celor cu educaţie mai scăzută”, arată studiul.
Potrivit Monitorului Social, aproape jumătate dintre femeile din România (45,5%) au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, faţă de media UE de 29,9%, ţara noastră situându-se pe poziţia a patra, după Ungaria, unde 52,1% dintre femei au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, Finlanda (50,2%) şi Slovacia (48,9%).
„Este un indicator alarmant privind controlul, manipularea, insultele şi intimidările frecvente în relaţii”, se arată în comunicat.
Un sfert dintre femeile din România (25,4%) au suferit violenţă fizică, inclusiv ameninţări din partea partenerului intim, un procent dublu faţă de media UE (10,7%).
„Când includem toate formele grave de violenţă (psihologică, fizică şi sexuală) săvârşite de partenerul intim, aproape una din două femei din România care au avut vreodată un partener (48,9%) declară că au fost afectate, în comparaţie cu 31,8% în UE”, se mai arată în comunicat.
Violenţa în cuplu asupra femeilor din România este mai răspândită în rândul celor cu educaţie scăzută. 60,4% dintre femeile cu educaţie scăzută (cel mult absolvente de învăţământ gimnazial) au declarat că au fost victime ale violenţei partenerului intim, în timp ce 47,9% dintre cele cu educaţie medie (liceu sau postliceal) au raportat astfel de experienţe. Dintre cele cu studii superioare, 35,8% au declarat că au fost victime ale violenţei partenerului intim. La nivel european nu se observă o diferenţă a frecvenţei violenţei de gen în cuplu în funcţie de nivelul de educaţie, afirmă sursa citată.
Pe mediu de rezidenţă se observă că violenţa în cuplu este mai răspândită în mediul rural şi în oraşele mici.
În România, jumătate din femeile din mediul rural (50,3%) care au avut vreodată un partener au declarat că au fost victime ale violenţei din partea acestuia, pe primul loc în UE, urmată de Slovacia (unde 48,2% dintre femeile din rural au experimentat violenţă din partea partenerului), Finlanda (48,0%), Ungaria (47,9%) şi Suedia (46,7%) – media europeană situându-se la 29,6%.
În rândul femeilor de la oraşe procentul celor care au experimentat vreodată violenţă din partea partenerului este 46,2% în România, pe poziţia a noua, media UE fiind de 35,3%.
Datele Eurostat provin dintr-un sondaj derulat în perioada 2021 – 2024, ale cărui rezultate au fost publicate în noiembrie 2024. În România, datele au fost colectate de firme private sub coordonarea Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) şi Institutului European pentru Egalitatea de Şanse între Sexe (EIGE), în conformitate cu metodologia sondajului UE privind violenţa de gen.
„Aceste date reflectă un nivel ridicat de violenţă împotriva femeilor în relaţiile de cuplu din România, o problemă care cere intervenţia fermă a autorităţilor. Printre măsurile necesare se numără derularea unor campanii de conştientizare, adoptarea unei politici de toleranţă zero faţă de orice formă de violenţă, predarea unor noţiuni privind consimţământul, relaţiile sănătoase şi egalitatea de gen în şcoli, formarea adecvată a personalului care lucrează cu victimele şi extinderea serviciilor de sprijin disponibile (psihologic, juridic, social)”, evidenţiază fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România, care a realizat Monitorul Social.
Editor : M.B.