Echipa naţională U21 a României a învins vineri seara, în deplasare, scor 1-0, naţionala U21 a Portugaliei, într-un meci amical.

Echipa condusă de Daniel Pancu a avut multe momente de fotbal bun în Portugalia, la Vila Nova de Famalicao şi, după o primă repriză fără gol, a dat lovitura în minutul 89. Musi a trimis în bară, mingea a revenit în teren şi Cristi Mihai a înscris unicul gol al înfruntării.

România s-a impus cu 1-0 în primul meci test înaintea Euro U21, din Slovacia, scrie News.ro.

Pancu a utilizat următorul prim unsprezece: Al. Roşca – Sîrbu, M. Ilie, Duţu, Amzăr – Grameni, Perianu – Baiaram, C. Cîrjan, A. Gheorghiţă – L. Munteanu.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version