Ministrul Afacerilor Interne susține că autoritățile din România se „luptă cu ghearele și cu dinții” pentru ca țara noastră să adere complet la spațiul Schengen până la finalul acestui an, potrivit News.ro, care citează Antena3 CNN. Declarația ministrului vine în contextul în care ministrul austriac de Interne a declarat că nu a sosit încă momentul ca România să fie admisă complet în spațiul european fără frontiere.

”M-aţi întrebat care este stadiul demersurilor şi, încă o dată vreau să spun, ne luptăm cu ghearele şi cu dinţii, toţi cei care lucrăm în această direcţie, de la Ministerul Interne, Externe, celelalte instituţii, Preşedinţie, Guvern, fiecare face pe zona lui de competenţă”, a declarat ministrul Predoiu la Antena3, potrivit News.ro.

Cătălin Predoiu susține că tratatul Schengen prevede faptul ă după ce sunt îndeplinite criteriile tehnice va exista o decizie politică. De asemenea, ministrul punctează că nu a existat nicio nemulțumire în ultimul an și jumătate referitoare la modul în care România își protejează frontiera.

„Eu n-am citit nicio nemulţumire politică faţă de România, ba chiar în ultimul an, an şi jumătate n-am mai văzut nicio nemulţumire nici despre modul în care protejăm frontiera, dimpotrivă chiar Austria recunoaşte. De trei ori ne-a mulţumit Austria în Consiliul JAI”, a afirmat șeful MAI.

Ministrul de interne din Austria, de altă părere

De cealaltă parte, ministrul de Interne din Austria este de altă părere și susține că nu a sosit încă momentul ca România și Bulgaria să adere complet la spațiul Schengen.

„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner, citat de publicația Kurier, potrivit News.ro.

Ministrul Cătălin Predoiu susține că declarația omologului austriac nu este una care tranșează șansa României de a adera până la finalul acestui an complet la spațiul Schengen.

„Declaraţia ministrului Karner trebuie înţeleasă corect, nu e nici o garanţie, nu e nici ultraoptimistă, dar în niciun caz nu este un refuz, aşa cum s-a spus. Nu s-a pus problema unei decizii. Este o declaraţie, după părerea mea, în termenii discutaţi, o declaraţie corectă. E adevărat, nici foarte generoasă, dar este o declaraţie care arată clar că este loc de joc în continuare. Capătul drumului este o decizie şi noi ne luptăm pentru o decizie în acest an. Până în decembrie. Anul trecut când s-a obţinut? Decembrie, 30. O serie de incidente pe parcurs. Vreau să spun că una e discuţia politică, deşi noi din noiembrie ştiam că ar trebui să ajungem acolo. Deci angajamente erau din noiembrie. Şi totuşi abia în 30 decembrie am văzut semnăturile toate pe o hârtie”, a adăugat acesta.

Editor : Andreea Rubica

Share.
Exit mobile version