Cea mai valoroasă companie de stat din România angajează sute de oameni cu salarii de 10.000 de lei

0
31

O renumită companie de stat care activează în domeniul producției de energie vrea să angajeze câteva sute de persoane cu salarii de 2.000 de euro, adică aproape 10.000 de lei.

O companie de stat vrea să angajeze câteva sute de oameni cu salarii de 2.000 de euro

Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica a aprobat solicitarea conducerii companiei de stat de a mări organigrama cu încă 280 de posturi.

Inițial, schimbarea organigramei trebuia aprobată înainte de Crăciun, dar membrii Consiliului de Supraveghere au refuzat atunci să voteze propunerea lui Bogdan Badea, directorul companiei, potrivit Europa Liberă.

În baza notei întocmite de directoratul Hidroelectrica, s-a decis înființarea a 280 de noi posturi.

Dintre acestea, 180 sunt la sediul din București, acolo unde se află și conducerea executivă a societății de stat.

Pe lângă angajări, la sediul central din București ar urma să se realizeze și transferuri din sucursale. Astfel, aici ar ajunge să lucreze 726 de persoane față de 397 în acest moment.

Angajări se mai fac și la departamentul de furnizare a energiei pentru clienții casnici.

Lista de angajări propuse mai cuprinde zeci de posturi de șefi servicii, experți, economiști, ingineri, juriști.

Cele 280 de posturi create costă 50,9 milioane de lei anual sau 10 milioane de euro. Asta înseamnă aproximativ 190.000 lei pe și 3.400 euro pe lună.

La un cost de 3.400 de euro pentru un loc de muncă, sumă în care sunt incluse și taxele, salariul mediu net este de 2.000 de euro pentru fiecare nou angajat, reiese din informațiile obținute de Europa Liberă.

Purtătorul de cuvânt al Hidroelectrica, Bogdan Buciu, spune că angajările sunt necesare pentru că Hidroelectrica are probleme cu serviciul de distribuție a energiei către populație.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite în rate

Compania Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.

Aproape 500.000 de consumatori nu și-au primit facturile la energie electrică în ultimele luni.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor.

Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.