Cum am învățat să dezmembrez calculatoare vechi în România sau cât de greu este să-ți găsești job dacă ești refugiată din Ucraina

0
19

​HotNews.ro a vrut să afle ce dificultăți întâmpină femeile din Ucraina pentru a-și găsi un job în România. În acest sens, am stat de vorbă cu două dintre refugiatele ucrainene și cu reprezentanții unei organizații non-profit care se ocupă de integrarea acestora pe piața muncii. Iată care sunt poveștile lor.

Ekaterina. Cât de greu este pentru refugiatele din Ucraina să-și găsească job în RomâniaFoto: HotNews.ro/ Andra Mureșan

Viktoria* face parte dintre ucrainencele care au rămas în România și și-au găsit un loc de muncă. Femeia își amintește, cu lacrimi în ochi, că ar fi acceptat orice job doar ca să poată trimite ceva acasă și ca să-și ia gândul de la război. Și nu este singura.

De la izbucnirea războiului, în România s-au stabilit 76.155 de refugiați ucraineni. Până în luna august au fost înregistrate peste 6.400 de contracte active ale cetățenilor ucraineni, potrivit ministrului muncii. Cei mai mulți dintre ei și-au găsit joburi în București, Bistrița-Năsăud sau Timiș.

Totuși, ce probleme întâmpină refugiații în momentul în care plănuiesc să-și găsească un loc de muncă în România?

Ceea ce este important de subliniat este că situația unui refugiat este diferită de cea a migrantului obișnuit, care alege să meargă în altă țară și să lucreze acolo. Drept urmare, e foarte probabil ca procesul de acomodare să dureze mai mult și e nevoie de soluții pe termen lung, care să le ușureze experiența.

Asta mi-au confirmat și angajații de la Asociația Ateliere fără Frontiere (AFF), o organizație non-profit care se ocupă de integrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii și care imediat după începutul conflictului a lansat proiecte adresate ucrainenilor.

Am vorbit cu două femei din Ucraina, venite în țară după izbucnirea războiului, dar și cu cei de la AFF care se ocupă de proiectul destinat integrării refugiaților ucraineni, pentru a reuși să răspundem la întrebările legate de experiența ucrainenilor cu piața muncii din România.

„Angajatorii cer minime cunoștințe de limba română”

Asociația Ateliere fără Frontiere. FOTO: HotNews.ro/ Andra Mureșan

Viktoria este din Izmail și a venit în țară alături de fiica ei cea mică, de 17 ani, după 24 februarie, când a izbucnit războiul în Ucraina. Înainte să treacă granița, ea a lucrat 22 de ani ca învățătoare la o școală din localitate. Acum a schimbat domeniul și este traducător în cadrul proiectului de la AFF, însă spune că este dispusă să lucreze orice, chiar și bucătar sau în curățenie.

Astfel de situații sunt comune în cazul refugiaților ucraineni. Mulți dintre ei vin în țară și trebuie să lucreze în cu totul alte domenii față de ceea ce lucrau anterior. Tocmai de aceea, de multe ori, acomodarea se face și mai greu.

Eva, traducătoare în cadrul AFF și cea care se ocupă de interviurile cu refugiații, îmi spune că încearcă pe cât posibil să le găsească joburi cât mai apropiate de ceea ce lucrau înainte.

„Pe femeile cu studii superioare le-am redirecționat spre tipografie, nu spre curățenie. Încerc să găsesc ceva cât mai aproape de statutul lor”.

Soțul Viktoriei a rămas în Ucraina, după ce s-a întors acolo pentru înmormântarea mamei sale. Legea marțială prevede că bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu pot părăsi țara, așadar el a rămas blocat în țară.

Acum Viktoria s-a văzut nevoită să fie cea care aduce banii în casă, așa că încearcă pe cât posibil să lucreze cât mai mult, ca să poată trimite bani acasă. Spre deosebire de alți refugiați, ea vorbește și limba română, pentru că locuiește în apropiere de Sighet și a venit de multe ori cu fiica ei mai mare la concursuri de canto prin țară. Fata ei a venit la facultate în București, acum un an.

Legat de problemele pe care le-a remarcat, atât din contactul cu refugiați din munca pe care o face la AFF, cât și din ceea ce a văzut în jurul ei, principala barieră este necunoașterea limbii române sau a limbii engleze.

„Eu îi sunam pe ucraineni, aveau încredere în mine când auzeau că vorbesc cu ei în limba rusă sau ucraineană. Și i-am convins că avem nevoie să învățăm limba, ca să putem să ne descurcăm mai departe. Odată învățată limba, copiii se pot integra în grădinițe sau școli și noi putem să ne angajăm”, spune Viktoria.

Pe tot parcursul conversației noastre, Viktoria avea lacrimi în ochi. Mi-a povestit că locul de muncă actual o ajută să uite de război și îi dă un scop aici. Cu toate acestea, ea nu își vede viitorul în România. Vrea să meargă acasă de Crăciun, la soțul ei, iar până atunci încearcă să își găsească un al doilea job pe weekend, ca să trimită bani acasă.

Necunoașterea limbii române pare a fi cea mai mare problemă pentru mulți ucraineni, asta pentru că la foarte multe locuri de muncă li se cere să cunoască măcar cuvintele uzuale.

„Te-ai gândi că la posturile necalificate ar conta mai puțin. Până și acolo, în unele domenii, contează. Nu se poate folosi doar limbajul semnelor, e important să înțeleagă și să știe cu ce lucrează. Chiar și în curățenie, poate trebuie să citești eticheta unui produs, ca să știi cum să-l folosești. Bineînțeles, acesta este doar un exemplu ca să înțelegem mai bine situația”, îmi explică Mihai, cel care se ocupă de contactarea angajatorilor pentru refugiații care ajung la AFF.

Chiar dacă unii dintre ei știu engleză, tot e nevoie de limba română pentru a înțelege ceea ce scrie în fișa postului și pentru integrare în echipă, din ceea ce îmi spune Mihai. Mulți dintre angajatori nu au traducători, așa că organizația se ocupă și de asta, pentru a-i ajuta pe ucrainenii care apelează la ei să știe ce acte semnează.

Majoritatea refugiaților care ajung în România sunt de fapt femei cu copii. Dacă au venit aici singure sau nu reușesc să înscrie copilul la o grădiniță, e foarte probabil să nu aibă timp și de muncă. Chiar și în situația în care copilul merge la grădiniță, tot ar putea să lucreze doar part-time.

Așa că cei de la AFF primesc deseori întrebări dacă pot să găsească locuri de muncă cu jumătate de normă. Eva îmi povestește că încearcă să găsească soluții împreună cu ele, le recomandă să vorbească cu prietene din comunitate sau, dacă este vorba de un loc de muncă în schimburi, să apeleze la colegele dintr-un alt schimb. În felul acesta a reușit să găsească locuri de muncă mai multor femei cu copii.

Mamele ajunse în țară au nevoie de timp pentru copii

Refugiați din Ucraina. FOTO: AFP/ Profimedia

Ekaterina face parte din femeile care au trecut granița împreună cu copiii lor. Sunt dintr-un sat de lângă Odesa și au venit în România în aprilie. Ekaterina are 34 de ani și este victimă a violenței domestice, iar în Ucraina locuia într-un centru social pentru mame și copii.

„Drumul a fost lung și anevoios, în special pentru că am venit cu fetița cea mică. Avea atunci cinci luni. Acum are un an și vorbește română. Eu vorbesc cu ea în rusă și ea răspunde în română”, îmi povestește tânăra.

În momentul în care s-a închis centrul, au fost aduse în România. Înainte să vină aici a lucrat în domeniul Horeca, în general pe perioada verii. Acum lucrează la atelierul educlick din cadrul AFF, pentru că aici a fost direcționată de către centrul social. Mai exact, zi de zi învață să recondiționeze echipamente vechi, precum calculatoare, care ulterior sunt trimise școlilor din țară.

Este foarte bună la asta și îmi spune zâmbind că deja îi învață pe cei din atelier cum să facă anumite lucruri. Când am întrebat cum descrie experiența ei aici a râs și mi-a răspuns întrebându-mă:

„Ce experiență? Am învățat să dezmembrez și atât! Acum cred că o fac mai bine decât un bărbat”, povestește Ekaterina amuzată.

Tânăra a ajuns la AFF în luna mai și este primul job la care a aplicat. Cu toate că îi place foarte mult ceea ce face, ar vrea să plece înapoi în Ucraina. Mi-a spus că vrea să rămână în țară doar până în martie. Legat de cum își împarte timpul între locul de muncă și copii, tânăra mi-a spus că „e greu, dar se descurcă”.

Copiii sunt înscriși la grădiniță și la școală, iar cât timp este la muncă primește ajutor din partea celor de la centru. În situații asemănătoare sunt și alte mame venite din Ucraina, care sunt nevoite să găsească soluții pentru a-și putea împărți timpul între muncă și copii.

Lipsa suportului din partea familiei sau a cunoscuților poate să fie un impediment în găsirea unui job. Tocmai de aceea e important ca refugiații să se integreze în comunitate sau să ajungă să își creeze legături în țară, mi-a spus Eva, care e în contact direct cu mulți dintre ei.

Pe lângă că lucrează la AFF, ea a fost una dintre voluntarii care au ajutat zi de zi în Gara de Nord. Atât Eva, cât și Maria, holistic manager în proiectul AFF (este cea care se ocupă de orice problemă a refugiaților care nu are legătură cu jobul), mi-au spus că țin legătura cu ucrainenii pe care îi întâlnesc și subliniază cât de important este să aibă o comunitate la care să apeleze.

Așa a ajuns să ia naștere grupul de WhatsApp, unde în două luni s-au strâns 50 de ucraineni. Prin intermediul grupului țin legătura între ei și ajung să acționeze, fiecare dintre ei, ca un punct de contact pentru alți ucraineni care își caută loc de muncă. Chiar zilele trecute o femeie a ajuns la AFF prin intermediul unui alt refugiat care s-a angajat datorită proiectului.

Cu toate că la început erau puțin reticenți, pentru că nu aveau încredere în oamenii de aici, acum treptat se obișnuiesc. Lipsa încrederii, dorul de casă, nesiguranța legată de viitor, dar și diferențele culturale reprezintă bariere pentru refugiații care caută un loc de muncă în România.

Pe lângă toate acestea, rămâne dorința de a pleca acasă, care e de înțeles. Mulți dintre cei care apelează la AFF spun că vor să plece înapoi, iar alții pe care i-au întâlnit la Romexpo spuneau că vin aici pe termen scurt.

„Partea proastă este că oamenii se află într-o stare continuă de expectativă. În momentul în care nu știi ce se va întâmpla de azi pe mâine este normal să te întrebi cât va mai dura războiul, cât vor mai fi aceste probleme și, dacă se termină războiul, ce găsești când te întorci? Deci, când ai toate aceste necunoscute, nu poți să-ți faci niciun plan. Noi încercăm încet-încet să-i ajutăm să se deblocheze la nivel psihologic prin participarea la evenimente și crearea unei comunități”, îmi explică Maria.

Cu toate acestea, ea subliniază că orice proiect necesită timp. Asta înseamnă că dacă refugiații încep și învață acum limba română, rezultatele se vor vedea în trei luni. Deci, este nevoie de soluții pe termen lung care să-i ajute, atât timp cât lucrurile se arată încă incerte.

Tot Monica mi-a povestit că, săptămâna trecută, după victoria din Herson, pe grupul de WhatsApp, primul mesaj a fost: „E minunat! Asta înseamnă că în curând ne vom întoarce acasă”.

În aceeași situație sunt și femeile cu care am vorbit, Viktoria și Ekaterina. Ambele vor să plece acasă în viitorul apropiat. Tot ce pot spera este ca viitorul să arate așa cum și-l imaginează ele: Viktoria va fi acasă de Crăciun, alături de soțul ei, iar singurele lor griji vor avea legătură cu curățenia de dinainte sau aranjatul platourilor.

În același timp, Ekaterina va ajunge acasă în martie, unde va dezmembra orice, chiar și mașini, așa cum a învățat să o facă aici, în România.

Nota autoarei: Numele femeilor au fost schimbate, la cererea lor, pentru că nu voiau să povestească public experiența lor în România. Pentru refugiații interesați să își găsească un loc de muncă, există platforme precum Jobs4Ukraine, Ukrainians in Iași sau proiectul celor de la Asociația Ateliere fără Frontiere, cu care am vorbit pentru acest articol. Legat de Ateliere fără Frontiere, la ei pot apela atât refugiații ucraineni, prin intermediul proiectului demarat în luna august, cât și persoanele vulnerabile din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.