DNA face 162 de percheziții într-un dosar de corupție în vămi, cu câteva săptămâni înainte de decizia crucială privind aderarea la Schengen

0
14

Procurorii DNA Iași fac miercuri 162 de percheziții într-un dosar legat de corupția din vămi, potrivit unui comunicat al instituției. Printre cei vizați de anchetă este și șeful biroului vamal Iași, potrivit surselor G4Media.

Procurorii suspectează nouă funcționari vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale lași în protejarea activităților ilegale a 14 firme care importau din Turcia haine și parfumuri contrafăcute.

Reamintim că Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, avertiza într-un interviu pentru G4Media din octombrie că ”în primele 8 luni de activitate am primit zero cazuri pe ceea ce înseamnă fraudă cu TVA și contrabandă. Și România este frontieră externă”. Întrebată care e cauza lipsei de sesizări, Kovesi a spus că ”Nu pot să existe decât 2 sau 3 explicații. Fie nu te interesează să constați aceste infracțiuni, fie nu ai pregătirea necesară să le constați, fie ai pregătirea necesară, dar nu știi cum s-o faci sau sesizezi aceste infracțiuni, dar nu le raportezi la Parchetul European. Deci doar acestea pot fi variantele. Eu sunt convinsă că sunt specialiști buni în România și în Autoritatea Vamală, și la ANAF, și în poliție. Problema este că aceste dosare nu au fost sesizate nici la DNA, nici la Parchetul European.

România așteaptă la Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie o decizie finală legată de cererea de aderare la Schengen.

Comunicatul integral:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni la regimul vamal (cu un prejudiciu estimat la acest moment de aproximativ 58 de milioane de lei) și evaziune fiscală, comise în perioada ianuarie 2022 – prezent.

În cursul zilei de 23 noiembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în 162 de locații (o instituție publică), restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale situate în județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și municipiul București.

În cauză procurorii au beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Financiare și structurile teritoriale aflate în coordonare, Direcția de Operațiuni Speciale, Brigada Operațiuni Speciale Iași, Unitatea Centrală de Analiză a Informației), Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Autoritatea Vamală Română, precum și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Iași, Brigada Specială de Intervenție Jandarmi București, Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău,

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.