Dr. Virgil Musta: Medicii se confruntă cu un sindrom post-COVID persistent la cei care au trecut prin boală

0
21

Şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului “Victor Babeş” din Timişoara, dr. Virgil Musta, a declarat, vineri seara, că medicii se confruntă acum cu un sindrom post-COVID, ce persistă la pacienţi care au trecut prin boală, indiferent dacă au dezvoltat o formă mai uşoară sau mai severă.

Virgil Musta. FOTO Facebook City Doctors

El a arătat, în cadrul dezbaterii “Sănătatea, o prioritate naţională – drepturile pacienţilor”, organizată de eurodeputatul Maria Grapini, că sănătatea este o prioritate peste tot în UE şi în lume, uneori declarativ, nu întotdeauna şi în realitate, iar parte din vină este a cetăţenilor, pentru că nu îşi cunosc drepturile şi nu au educaţie privind sănătatea.

Virgil Musta a subliniat că anumite momente din istoria lumii, între care şi recenta pandemie COVID, nu trebuie uitate, pentru a nu le repeta.

Marea problemă a pandemiei nu a fost numărul de îmbolnăviri, ci numărul de decese mai ales în rândul populaţiei în vârstă, al celei cu comorbidităţi. Pandemia a fost un război în care fake news-urile ne-au indus în eroare pe toţi. Am rămas cu un sindrom post-COVID, care de acum înainte probabil că va reprezenta patologia principală mult timp. Sindromul post-COVID înseamnă totalitatea manifestărilor pe care le avem începând din timpul bolii sau imediat după şi care persistă mai mult de trei luni de la boala acută”, a detaliat dr. Musta.

 „Foarte mulţi neurologi caută explicaţii”

Potrivit medicului, peste 58% dintre persoanele care au trecut prin COVID acuză cel puţin un simptom, indiferent dacă a fost o formă severă sau uşoară.

„Cele mai frecvente simptome sunt oboseala, dureri de cap, probleme de respiraţie, fenomene de stres pe care le-au avut în timpul bolii sau pentru că boala a afectat sistemul nervos şi a dezvoltat anumite patologii ale sistemului nervos. Mecanismele sunt complexe şi poate că mai frecvente decât plămânul cu care am fost obişnuiţi să fie afectat prin insuficienţă respiratorie au fost afecţiunile pe sistemul nervos. Sunt foarte mulţi pacienţi cu astfel de probleme şi foarte mulţi neurologi caută explicaţii. Afectate de COVID au fost şi inima, ficatul, aparatul digestiv şi renal“, a mai spus dr. Musta.

„Sunt teorii, încă neverificate”

Infecţionistul a adăugat că a fost dereglată foarte mult de COVID tensiunea arterială, în sensul creşterii acesteia, au apărut miocardita, insuficienţele cardiace, decompensările cardiace, afectare hepatică (până la 70% dintre pacienţii care au avut COVID au avut ulterior transaminaza crescută), mulţi au rămas cu boală diareică şi alte manifestări la nivelul tractului digestiv.

Medicilor le vine foarte greu să trateze astfel de boli, pentru că nu ştiu exact care dintre cele patru mecanisme este implicat în acest sindrom post-COVID. Sunt teorii, încă neverificate, care spun că virusul persistă în anumite zone şi dezvoltă boala cronică, de exemplu hepatita cronică”, a comentat dr. Virgil Musta.

Maria Grapini a vorbit despre drepturile cetăţenilor români în spaţiul UE, subliniind că în calitate de cetăţean european, dacă un român se află într-o anumită ţară are dreptul la asistenţă medicală în baza cardului de sănătate, în oricare dintre cele 27 de ţări membre UE.Avocatul Asociaţiei Judeţene pentru Protecţia Pacienţilor Timiş, Luminiţa Ţundrea, a punctat faptul că dreptul de a accepta, a refuza sau a opri orice act medical arată că liberul arbitru al bolnavului este respectat, cu unele excepţii de urgenţă vitală . 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.