Guvernul înființează o nouă companie feroviară care va transporta atât echipament militar, cât și cereale

0
11

Guvernul face o nouă încercare pentru a-și păstra o companie națională pentru transportul mărfurilor pe calea ferată, de această dată prin înființarea, prin Ordonanță de Urgență, a unui nou operator de stat, „Carpatica Feroviar”, scrie economedia.ro.

Cum situația CFR Marfă este foarte dificilă, compania fiind ținută „pe aparate”, pentru a putea prelua fluxurile mari de cereale ca urmare a războiului din Ucraina, Executivul, prin Ministerul Transporturilor, a prezentat proiectul unei Ordonanțe de Urgență cu argumentul că transportul feroviar de marfă este „un serviciu de interes strategic general”, iar sincopele acestuia înseamnă perturbări grave în funcționarea principalelor ramuri economice de activitate.

Altfel spus, dacă CFR Marfă își va înceta cumva funcționarea, statul trebuie să poată asigura „necondiționat” toate transporturile feroviare necesare, conform cerințelor agreate la nivelul României din UE și NATO, arată Ministerul Transporturilor în Nota de Fundamentare.

Dacă anul trecut Ministerul Transporturilor propunea darea în plată pentru salvarea CFR Marfă, acum varianta ar putea fi lichidarea CFR Marfă și înființarea unei noi companii (n.r regulile de concurență stabilesc o perioadă „tampon” de trei luni) între faliment și reînființare.

Actul normativ accentuează importanța mobilității militare ca argument pentru a justifica Ordonanța de Urgență:

„Evenimentele extraordinare ale anilor 2020 – 2022 au relevat nevoia statului român de a se putea baza pe existența unei societăți de transport feroviar de marfă ce va putea realiza următoarele tipuri de transporturi:

– transportul de trupe, echipamente, utilaje, armament, în caz de mobilizare a forțelor armate ale României și ale partenerilor strategici;
– transportul de ajutor umanitar pentru zonele afectate de conflicte armate, pentru asigurarea cooperării internaționale;
– transportul de cereale, materii prime și combustibil, pentru evitarea unei crize alimentare sau energetice. Totodată, Mobilitatea Militară reprezintă un element nou introdus de către Comisia Europeană pentru perioada de programare 2021 – 2027, acesta fiind inclus și în Regulamentul privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei 2021 – 2027 (CEF 2.0). Statul român și-a asumat creșterea mobilității militare prin aderarea la cooperarea structurată permanentă (PESCO) și în cadrul Summit-ului NATO din luna iunie 2018”.

Statul român trebuie să recupereze „cu celeritate” ajutorul de stat acordat ilegal (2,6 miliarde lei plus dobânzi), iar nerespectarea deciziei Comisiei Europene poate conduce la penalizări care pot depăși chiar valoarea ajutorului de stat din 2013.

Scopul societății va fi unul dublu:

  • strategic – ținând cont de securitatea națională și de parteneriatele României rezultate din obligațiile sale internaționale;

  • comercial – fiind o societate cu capital de stat, finanțată din surse proprii, ce va realiza transporturile feroviare de marfă, venind în completarea cerințelor pieței de transport feroviar, mai notează Ministerul de resort.

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru „Carpatica Feroviar, noul CFR Marfă” are nevoie și de avizul CSAT.

Citiți mai multe amăunte despre acest subiect AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.