Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat că
asigurările emise de Euroins rămân valabile, potrivit legii, până la
data de 7 decembrie 2023.
Euroins se află în procedură de faliment
Polițele de asigurări emise anterior procedurii de faliment
în care se află Euroins continuă să rămână valabile, dar pentru mai puțin de
trei luni.
Termenul de valabilitate a fost prelungit cu 90 de zile,
astfel că până pe 7 decembrie ele sunt valabile inclusiv la ieșirea din țară. Șoferii care se află în străinătate sunt
sfătuiți să-și facă din timp altă poliță, astfel încât la revenirea în țară
după 7 decembrie să nu riște amenzi drastice.
Aproape 1,8 milioane de șoferi care dețin o astfel de
poliță vor trebui așadar să o schimbe cu cel mult două luni
înainte de termenul limită.
”Pentru eventualitatea
unui control în afara granițelor, important este ca polița RCA să fie valabilă,
nefiind relevant pentru organul străin că asiguratorul a intrat într-o
procedură de faliment, atâta timp cât polițele sunt încă valabile. Dincolo de 7
decembrie însă, șoferii ar trebui să poată prezenta o altă poliță de asigurare”,
potrivit avocatnet.ro.
La controlul de
frontieră, șoferii trebuie să prezinte obligatoriu următoarele acte:
permisul de conducere valabil și corespunzător categoriei din care face parte
vehiculul condus, certificatul de înmatriculare al autovehiculului și dovada
inspecției tehnice periodice (la trecerea frontierei trebuie să fie încă
valabilă), potrivit informațiilor oferite de Poliția de Frontieră.
“La controlul de frontieră, alături de un document de
călătorie valabil (cartea de identitatea/pașaport), potrivit normelor legale
prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind
circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările
ulterioare și de Convenția asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 08
noiembrie 1968, ratificată de România prin Decretul 318/1980, conducătorul unui
mijloc de transport trebuie să prezinte permisul de conducere valabil și
corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, certificatul de
înmatriculare al autovehiculului și dovada inspecției tehnice periodice[1].
Totodată, precizăm faptul că personalul Poliției de
Frontieră nu solicită alte documente suplimentare din care să reiasă
raporturile juridice dintre conducătorul autovehiculului și proprietarul
mijlocului de transport (procură, contract de închiriere, contract de
vânzare-cumpărare, contract de comodat, împuternicire etc.).
[1] Care trebuie să fie valabilă în momentul prezentării în
punctul de trecere a frontierei, confirmată prin documente corespunzătoare,
normă prevăzută de art. 10 alin. (1) din O.U.G. 195/2002″,
informează politiadefrontiera.ro.