Virgil Popescu: Regulamentul propus de Comisia Europeană pentru piața gazelor duce la scumpiri, nu la plafonarea prețurilor

0
23

Regulamentul propus recent de Comisia Europeană pentru corecţia preţului gazelor naturale reprezintă mai degrabă o invitaţie la scumpiri, şi nu un mecanism de plafonare, a scris pe Facebook ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat joi la reuniunea Extraordinară a Consiliului TTE – Energie, organizată la Bruxelles, în contextul discuţiilor la nivel european pe tema gestionării efectelor crizei energetice.

Problema securităţii în aprovizionare, pregătirea pentru iarnă şi ameliorarea impactului preţurilor crescute la energie şi gaze naturale rămân elemente prioritare pentru liderii UE şi miniştrii Energiei.

Agenda reuniunii a inclus schimburi de opinii cu privire la două propuneri legislative publicate recent de Comisia Europeană, anume Regulamentul privind consolidarea solidarităţii printr-o mai bună coordonare a achiziţiilor de gaze naturale, prin schimburi transfrontaliere de gaze naturale şi prin preţuri de referinţă fiabile şi Regulamentul privind accelerarea dezvoltării surselor regenerabile prin instituirea unui cadru legal de emitere a autorizaţiilor, negociate până în prezent la nivel european. Regulamentul privind achiziţia în comun a gazelor naturale şi solidaritate între State membre contribuie la consolidarea pregătirii europene pentru iarnă în vederea asigurării securităţii în aprovizionare.

„Am susţinut importanţa activării de urgenţă a platformei europene pentru achiziţia în comun a gazelor naturale, cu participare voluntară din partea companiilor şi asigurarea unei distribuţii echilibrate a volumelor suplimentare de gaze. Cu privire la măsurile de solidaritate între state membre în caz de criză în aprovizionare, am susţinut importanţa protejării industriei naţionale, asigurarea unei compensări echitabile pentru gazele vândute în spirit de solidaritate, precum şi posibilitatea ca statele membre să poată încheia pe bază voluntară acorduri de solidaritate cu statele din Comunitatea Energiei”, a arătat ministrul.

Din perspectiva României, este deosebit de important, în acest context, sprijinul care poate fi oferit Republicii Moldova, care se confruntă cu o gravă criză energetică în această perioadă.

De asemenea, România este pregătită pentru încheierea de acorduri de solidaritate cu statele vecine, Bulgaria şi Ungaria, conform reglementărilor europene în vigoare, a punctat Popescu.

Regulamentul privind accelerarea emiterii autorizaţiilor pentru proiecte în domeniul energiei regenerabile va asigura creşterea contribuţiei acestei surse de energie în perioada următoare, cu impact direct asupra securităţii în aprovizionare şi scăderea preţului la electricitate pentru populaţie şi industrie.

„În cadrul negocierilor, am apreciat reflectarea în textul regulamentului a importanţei protejării stabilităţii reţelei electrice, a concordanţei cu reglementările existente în materie de protecţia mediului şi a asigurării unor termene procedurale fiabile, elemente susţinute de România în cadrul negocierilor”, a precizat oficialul român.

În ceea ce priveşte gazele naturale, Popescu a arătat că regulamentul prezentat în urmă cu câteva zile de Comisia Europeană duce mai degrabă la creşterea preţurilor, decât la plafonarea lor.

„În cadrul discuţiilor privind mecanismul de corecţie a preţului gazului natural, am reiterat solicitarea României privind introducerea unui plafon general la toate tranzacţiile cu gaze naturale din UE. Regulamentul prezentat răspunde doar parţial solicitărilor realizate de România precum şi de către alte state membre în acest sens. Actualul nivel al pragurilor incluse în regulament (un preţ al instrumentelor derivate de peste 275 euro pentru 2 săptămâni şi o depăşire a preţului TTF cu 58 euro faţă de alte preţuri de referinţă pentru LNG timp de 10 zile consecutive de tranzacţionare în cadrul perioadei de două săptămâni) reprezintă o invitaţie pentru creşterea preţului la gaze naturale şi nu un mecanism de plafonare. Am subliniat importanţa de a avea condiţii de activare realiste şi flexibile astfel încât mecanismul să răspundă solicitărilor Concluziilor Consiliului European din octombrie 2022, pentru a limita imediat episoade de preţuri excesive la gazele naturale”, a subliniat Popescu.

România, alături de alte state membre, a susţinut necesitatea de a asigura soluţii complete, echilibrate şi eficiente care să conducă la o reducere imediată a preţului la gazele naturale pe piaţă în timpul acestei ierni şi pe termen lung.

Textele regulamentelor privind achiziţia în comun a gazelor naturale, solidaritatea şi privind accelerarea procesului de emitere a autorizaţiilor pentru proiectele în domeniul energiei regenerabile sunt considerate stabilizate urmând a fi adoptate formal în cadrul unei noi reuniuni Extraordinare a Consiliului Energie în luna decembrie.

Totodată, în cadrul aceleiaşi reuniuni a Consiliului Energie, statele membre vor fi invitate să exprime acordul pe marginea noului Regulament al Consiliului privind mecanismul de corecţie a pieţei, al cărui text urmează să fie negociat în perioada următoare.

Editor : R.K.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.