Rusia a doborât 355 de drone ucrainene deasupra a 15 regiuni ruseşti şi Crimeei anexate, anunţă vineri Ministerul rus al Apărării, relatează AFP.

Începând de joi, de la ora locală 23.00 (şi ora României) şi până vineri, la ora 7.00 (şi ora României), ”sisteme de apărare aeriană au interceptat şi distrus 355 de drone aeriene ucrainene”, care au vizat mai ales regiunile Briansk şi Kursk, la frontiera cu Ucraina, dar şi regiunea Moscova, precizează întrun comunicat ministerul.

Rusia şi Ucraina au schimbat vineri câte 205 prizonieri de război, a anunţat armata rusă, la o săptămână după ce preşedintele american Donald Trump anunţa un acord cu privire la un nou schimb de prizonieri.

”La ora actuală, militarii ruşi se află pe teritoriul Republicii Belarus, unde primesc asistenţă psihologică şi medicală necesară”, a anunţat într-un comunicat armata.

Peste 675 de drone şi 50 de rachete au ţintit Ucraina într-un atac nocturn masiv, joi, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Bilanţul bombardamentelor ruseşti, care au lovit Kievul în noaptea de miercuri spre joi a crescut la 24 de morţi – inclusiv trei copii – şi 47 de răniţi, au anunţat serviciile de salvare.

Kievul, cel mai afectat oraş, respectă o zi de doliu vineri, a anunţat primarul Vitali Kliciko.

”Salvatorii continuă nonstop să caute printre d ărâmături persoane în imobilul (care s-a surpat) în cartierul Darnîţkîi”, au anunţat vineri serviciile de salvare de stat.

De partea rusă, atacurile ucrainene la Riazan, situat la sud-est de Moscova, s-au soldat cu 12 răniţi, au anunţat vineri autorităăţile locale.

Share.
Exit mobile version