Statele Unite au acceptat să-l elibereze pe rusul Aleksandr Vinnik în schimbul eliberării americanului Marc Fogel, deţinut în Rusia şi care s-a întors în Statele Unite marţi, anunţă miercuri un oficial american sub protecţia anonimatului, relatează AFP.
Alexander Vinnik, un expert în informatică, a fost extrădat în august 2022 din Grecia către Statele Unite, unhde era vizat de 21 de capete de acuzare – inclusiv uzurpare de identitate, complicitate la trafic de droguri şi spălare de bani prin intermediul platformei de schimb de criptomonede BTC-e.
Emisarul special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff a salutat ”contribuţia importantă” a prinţului moştenitor saudit Mohamed Bin Salman la eliberarea lui Marc Fogel.
Cel mai puternic om din regatul saudit ”a jucat de asemenea un rol important”, a subliniat acest om de afaceri, căruia locatarul Casei Albe i-a încredinţat rolul de negociator al unor probleme diplomatice delicate.
Prinţul saudit ”are o legătură puternică de prietenie” cu Donald Trump, aminteşte Steve Witkoff.
”În culise, el a încurajat şi impulsionat (negocierile) şi a încercat să obţină rezultatul bun”, a adăugat el într-uo scurtă interacţiune cu jurnalişti la Casa Albă.
”Asta a fost util, cu adevărat util”, a adăugat el.
Steve Witkoff, însărcinat cu Orientul Mijlociu, anunţă că contactul său în Rusia era ”domn pe nume Chiril”, al cărui rol a fost ”important”.
Marc Fogel, un american în vârstă de 63 de ani, era deţinut în Rusia din 2021.
Executivul american dă asigurări că a ”negociat un schimb care arată bunăvoinţa Rusiei şi care a semnalat că mergem în direcţia bună pentru a pune capăt Războiului teribil şi violent din Ucraina”, se arată într-un comunicat.
Guvernul Trump nu oferă însă alte detalii despre acest schimb de deţinuţi.
Donald Trump, întrebat despre acest schimb, s-a limitat să spună doar că este ”foarte echitabil, foarte rezonabil”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.