De ce servicii medicale vor beneficia românii care nu au asigurare de sănătate

0
10

Dr. Adrian Streinu Cercel, senator PSD şi preşedinte al Comisiei pentru Sănătate, vine cu o veste bună pentru românii care nu deţin asigurare de sănătate.

„La nivelul Senatului s-a votat şi s-a legiferat că persoanele care sunt neasigurate, şi ar trebui să beneficieze de programe de sănătate din România, vor beneficia de aceleaşi acte medicale şi terapii ca cei asiguraţi. Dacă nu vom face aşa, aceşti pacienţi vor reprezenta un pol care vor transmite mai departe infecţii”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, citat de DCnews.ro.

Citeşte şi: Avocatul Poporului semnalează termenele lungi de așteptare în cazul analizelor medicale gratuite

Potrivit unui proiect de OUG al Ministerului Sănătății, românii care nu au asigurare de sănătate pot beneficia de o serie de servicii medicale de bază, parte din ele menite să depisteze timpuriu unele afecțiuni, dar și pentru degrevarea serviciilor medicale de urgență.

„Prin cadrul acestui proiect, ținta asumată este de 2 milioane de persoane neasigurate care vor beneficia de un pachet de servicii medicale extins, acordat la medicul de familie”, a declarat, pentru DC Medical, Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Citeşte şi: EXCLUSIV| Ministrul Sănătății, despre valul de viroze care a umplut spitalele din România: ”Am discutat să redeschidem centre ambulatorii pentru copii”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.