Economistul Daniela Odeh este noul director al Direcției de Sănătate Publică Suceava

0
17

Olivia Vlad nu a mai primit de la Ministerul Sănătății prelungirea mandatului de conducere. Motivul ar putea fi acela că aceasta nu îndeplinea toate condițiile prevăzute pentru a se încadra în noua legislație, ce prevede ca șeful DSP să aibă studii economice, juridice sau de medicină. Daniela Odeh a primit ordin de numire cu atribuții de director executive DSP până pe data de 31 decembrie 2022.

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică, Gabriela Băncilă, a anunțat joi, 17 noiembrie, că instituția are o nouă conducere. Astfel, Ministerul Sănătății a numit-o în fruntea instituției sucevene pe economista Daniel Odeh, care a preluat mandatul de la farmacista Olivia Vlad. Aceasta nu a mai beneficiat de prelungirea mandatului de conducere pentru că noua legislație prevede ca șeful DSP să aibă studii de licență economice, juridice sau de medicină.

Reprezentantul Ministerului Sănătății în teritoriu nu mai are director general adjunct încă din anul 2017, iar pe scaunul de director general s-au perindat până acum opt șefi, doar în ultimii doi ani.

”Economista Daniela Odeh este noul director executiv al DSP. A primit ieri ordinul Ministrului Sănătății prin care primește atribuții de director executiv până pe 31 decembrie 2022. A fost șeful Biroului de Asistență Medicală și Programe de Sănătate, lucrează în instituția noastră de patru ani, este consilier superior și este familiarizată cu problemele și modul de lucru al Direcției de Sănătate Publică”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava. (Cristina RUŞTI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.