Sănătatea plămânilor, în focusul ultimilor ani

După izbucnirea pandemiei Covid-19, bolile pulmonare au intrat rapid în focusul comunicării din lumea medicală. Şi asta pentru că noul coronavirus poate avea efecte devastatoare asupra plămânilor noştri, mai ales în rândul persoanelor cu afecţiuni pulmonare preexistente. Îngrijorător este că şi cei care dezvoltă forme uşoare de boală pot rămâne cu sechele pulmonare.

Pneumolog Stefan Popa

În aceste circumstanţe, medicii pneumologi de la Centrul Medical Speranţa atrag atenţia că este puternic recomandată o consultaţie de evaluare a plămânilor noştri, chiar dacă nu acuzăm simptome respiratorii.
“Studiile şi practica arată că inclusiv pacienţi care au trecut printr-o infecţie uşoară cu Sars-Cov2 pot rămâne cu urmele unei afectări pulmonare. De aceea, insistăm pe consultul post-Covid. Nu este întotdeauna necesară o radiografie, dar încurajăm pacienţii să meargă la evaluare după recuperare”, spune medicul pneumolog Ștefan Popa.

Astmul, agravat de poluare

O altă problemă de sănătate publică la nivel mondial, asupra căreia specialiştii atrag tot mai mult atenţia, este poluarea, un alt factor negativ important pentru plămânii noştri. Anual, milioane de oameni îşi pierd viaţa din cauza unor afecţiuni asociate poluării.

Astmul bronşic şi alergiile sunt într-o creştere alarmantă în ultimul deceniu, iar pentru a fi ţinute sub control, aceste afecţiuni necesită monitorizarea atentă şi evaluări periodice. “La Clinica Speranţa, pacienţii cu astm, alergii, bronşită cronică sau bronhopneumopatie cronică obstructivă pot face teste de spirometrie, care sunt foarte importante pentru evaluarea pacientului”, menţionează dr. Aurel Buzatu.

Tot aici, medicul pneumolog cu competenţă în somnologie Lucia Florescu se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul disfuncţiilor legate de somn.

La Clinica Speranţa, consultaţiile la pneumologie se pot face şi cu trimitere de la CAS (cu excepţia specialităţii somnologie).
Informaţii şi programări se pot face la numărul de telefon 0771 493 887.

Cele mai recente știri
Știri similare