Şapte persoane au fost date dispărute joi, la Messina, în sudul Italiei, după surparea unui imobil de trei etaje, în care au fost rănite alte trei persoane, a anunţat primarul acestui oraş sicilian, Federico Basile, relatează AFP.

”Operaţiuni sunt în curs în vederea găsirii persoanelor (date) dispărute şi încercării de a înţelege cauzele”, a anunţat primarul Messinei, Federico Basile.

Una dintre cele trei persoane rănite se află într-o stare gravă, a precizat el.

Imagini difuzate de către pompieri şi televiziuni locale surprind un imobil – în mare parte distrus – ca şi cum ar fi fost spulberat de o explozie.

Pompieri au fost trimişi la faţa locului joi seara, la ora locală 16.00 (17.00, ora României).

Potrivit primarului şi pompierilor, în acest imobil, care se afla la periferia de sud a oraşului, se aflau mai multe magazine, dar şi locuinţe.

Share.
Exit mobile version