Toţi cei cinci muncitori care rămăseseră blocaţi la mina chiliană de cupru El Teniente a companiei Codelco au fost găsiţi morţi, ceea ce ridică la şase morţi bilanţul accidentului care s-a produs joia trecută în urma unui cutremur puternic, relatează Reuters.
O persoană a murit pe loc în momentul prăbuşirii galeriei, în timp ce cinci rămăseseră blocate. După ce echipele de salvare au curăţat terenul pe circa 25 de metri în pasajele subterane care s-au prăbuşit, au găsit pe rând şi celelalte cinci cadavre.
Prăbuşirea care a avut loc joi în cea mai mare mină subterană de cupru din lume s-a produs la 1.200 de metri adâncime.
Primul muncitor mort dintre cei cinci rămaşi blocaţi în subteran a fost găsit sâmbătă, ceilalţi patru duminică.
Cu 4.500 km de galerii, mina El Teniente este cel mai mare zăcământ subteran de cupru din lume, proprietate a companiei publice chiliene Codelco, primul producător mondial de cupru. Toţi minerii au fost găsiţi în acelaşi loc, unde joi a avut loc o prăbuşire cauzată de un „eveniment seismic”, a cărui origine, naturală sau provocată de foraje, este în curs de investigare.
Cel puţin 100 de salvatori au participat la operaţiunile de salvare.
Este unul dintre cele mai tragice accidente care au avut loc în mina El Teniente în ultimele trei decenii. Activităţile minei au fost oprite de vineri, în urma unui ordin emis de Ministerul Minelor pentru a facilita căutările.
Anul trecut, El Teniente a produs 356.000 de tone de metal, adică 6,7% din totalul cuprului din Chile, primul producător mondial, cu 5,3 milioane de tone pe an. Industria minieră din Chile este considerată una dintre cele mai sigure din lume. În 2024, rata mortalităţii era de 0,02%, potrivit Serviciului Naţional de Geologie şi Mine.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.