Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, şapte apeluri prin care li se solicitate intervenţia, fiind astfel salvate şase persoane. Trei dintre acestea au fost transportate la spital cu ambulanţele.

Salvamontiştii au anunţat, duminică dimineaţă, că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Astfel, s-a primit câte un apel pentru Salvamont Bistriţa-Năsăud, Salvamont Cluj, Salvamont Dâmboviţa, Salvamont Maramureş, Salvamont Prahova, Municipiul Braşov, Judeţul Vaslui.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 6 persoane. Dintre acestea, 3 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital”, a arătat sursa citată.

Totodată, s-au primit 29 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană. 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version