Poliţiştii au reţinut şase persoane pentru că ar fi încercat să păcălească organele de cercetare penală şi au simulat vânzarea unei arme, astfel încât un inculpat pentru omor să beneficieze de o reducere a pedepsei după ce ar fi denunţat fapta respectivă, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
În urma a 11 percheziţii domiciliare, puse în executare marţi de către poliţiştii Capitalei – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, faţă de şase persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi (n.r. miercuri), să fie prezentaţi în faţa magistraţilor cu propunere legală, informează comunicatul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), transmis către Agerpres.
O altă persoană se află sub măsura arestării preventive, într-o altă cauză penală.
Cele 11 percheziţii au fost efectuate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Galaţi, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi inducerea în eroare a organelor judiciare.
„Din datele şi probele administrate în cauză de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 5-7 martie, mai multe persoane, sub diverse forme de participaţie, ar fi simulat vânzarea unei arme de foc cu scopul formulării de către un bărbat (trimis în judecată în alt dosar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor) a unui denunţ, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă”, arată sursa citată.
În cauză, a fost probată activitatea infracţională a şapte bărbaţi, dintre care unul aflat în arest la domiciliu şi un alt bărbat aflat în arest preventiv, în alte cauze. În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, printre care înscrisuri şi terminale mobile.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi inducerea în eroare a organelor judiciare.
Editor : C.A.