Un bărbat a murit, vineri, după ce a fost prins sub un mal de pământ, în localitatea Târşolţ, judeţul Satu Mare. Pompierii au fost nevoiţi să consolideze malurile de pământ pentru a putea ajunge la victimă, aceasta fiind scoasă şi predată echipajului de terapie intensivă mobilă, însă a fost declarat decesul.
Incidentul s-a produs în localitatea Târşolţ, unde o persoană a fost prinsă sub un mal de pământ, la o adâncime estimată de aproximativ 3-4 metri.
”Victima a fost extrasă de pompierii militari de la o adâncime estimată de aproximativ 3-4 metri şi predată echipajului de terapie intensivă mobilă prezent la faţa locului. În urma evaluării medicale, echipajul a fost nevoit să constate decesul acesteia”, a precizat ISU Satu Mare.
Acolo au intervenit pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti-Oaş, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor, încadrate cu 8 cadre militare. Pentru gestionarea situaţiei au fost mobilizate şi materiale specifice pentru executarea sprijinirilor şi consolidării malurilor de pământ, în vederea desfăşurării intervenţiei în condiţii de siguranţă. În sprijinul echipajelor s-au deplasat şi containerul de căutare-salvare al Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, încadrat cu 2 cadre militare, precum şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă cu materiale suplimentare pentru lucrări de consolidare.

