Un senator mexican a sacrificat o găină în clădirea Congresului mexican, motivând că „oferă” sângele ei zeului Tlaloc, o zeitate din mitologia aztecă. Ceremonia a provocat un val de indignare în Mexic, o țară majoritar catolică.

Scena bizară a fost difuzată pe reţelele sociale ale Congresului mexican, însă transmisiunea a fost întreruptă după ce un participant, pe fundalul sonor al bătăilor de tobe, a tăiat gâtul găinii pentru a-i aduna sângele într-un recipient.

Ceremonia a fost organizată de senatorul Adolfo Gomez, membru al partidului Morena, aflat la putere, cu convocare pe reţelele instituţionale ale Senatului. Însă, în seara aceleiaşi zile, instanţele de conducere ale camerei parlamentare s-au delimitat de această iniţiativă, atribuind întreaga răspundere senatorului.

Puterea legislativă „nu susţine în niciun caz faptele raportate şi va lua măsurile disciplinare pertinente împotriva senatorului responsabil”, potrivit unui comunicat. Gomez s-a justificat invocând vechi tradiţii. Constituţia mexicană stipulează că trebuie „respectate tradiţiile popoarelor de origine” ale ţării, s-a apărat el în faţa jurnaliştilor.

Asociaţii de apărare a animalelor au amintit, în schimb, că sacrificarea şi relele tratamente faţă de animale sunt interzise în Ciudad de Mexico, capitala țării.

Organizaţia Anima Naturalis Mexico a anunţat pe Twitter că va depune plângere împotriva senatorului şi că va organiza, joi, o manifestaţie în faţa Senatului, pentru a cere demisia lui.

Editor : Adrian Dumitru

Share.
Exit mobile version