Sportiva din Austria Cornelia Hütter a câştigat primul său Super-G din acest sezon, sâmbătă, la St-Moritz, unde americanca Lindsey Vonn, în vârstă de 40 de ani, a terminat pe locul 14 la revenirea după o absenţă de peste cinci ani.
Hütter, care la 32 de ani a obţinut a opta victorie din carieră în Cupa Mondială, a devansat-o cu 18 sutimi pe elveţianca Lara Gut-Behrami (locul 2) şi cu 33 de sutimi pe italianca Sofia Goggia. Alte două italience, Elena Curtoni şi Federica Brignone, completează Top 5.
nsă toate privirile au fost îndreptate spre numărul 31, vedeta americană Lindsey Vonn, care la 40 de ani încearcă o revenire la cel mai înalt nivel, după ce s-a retras din circuit în februarie 2019, la Campionatele Mondiale de la Are (Suedia), în urma mai multor accidentări.
Un promiţător loc 14 pentru Vonn
Într-un prim răspuns la sceptici, americanca cu 82 de victorii în Cupa Mondială, care a suferit o operaţie în primăvară pentru a-şi înlocui o parte din genunchiul drept cu o proteză din titan, a avut o cursă reuşită, terminând pe locul 14, la 1 sec 18/100 de Hütter.
La 20 de ani de la prima sa victorie în Cupa Mondială, campioana olimpică la coborâre din 2010 a afişat un zâmbet larg în timp ce era ovaţionată în picioare în zona de sosire.
Cu toate acestea, Vonn mai trebuie să demonstreze că genunchiul său poate rezista pe termen lung şi să încerce să reducă diferenţa faţă de cele mai bune schioare de astăzi.
Printre acestea se numără Cornelia Hütter, care a câştigat coborârea de la Beaver Creek weekendul trecut. Sâmbătă, austriaca de 32 de ani şi-a luat revanşa în faţa Sofiei Goggia (locul 3), care a câştigat Super-G-ul din Colorado.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.