Mexicul a prezentat, marţi, un set de reguli valabile la nivel naţional care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli de către elevii mai mici, pe toată durata programului şcolar, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind efectele timpului petrecut în faţa ecranelor asupra copiilor, transmite Reuters.
Măsura, care intră în vigoare la 3 noiembrie, se aplică întregului sistem de învăţământ public şi restricţionează utilizarea telefoanelor mobile şi a tabletelor în şcolile primare şi secundare.
Această iniţiativă plasează Mexicul în rândul unui număr tot mai mare de ţări care încearcă să stabilească limite mai clare privind accesul copiilor la telefoane mobile şi reţele de socializare, în timp ce guvernele din întreaga lume dezbat noi restricţii privind utilizarea tehnologiei în şcoli şi în mediul online.
Preşedintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a anunţat, luni, că oficialii din domeniul educaţiei au ajuns la un consens cu privire la această măsură.
Ea a precizat că liceele îşi vor stabili propriile limite pentru a asigura o utilizare sigură şi responsabilă a dispozitivelor în scopuri educaţionale şi că universităţile vor fi încurajate să promoveze o utilizare responsabilă, ”în spiritul unei cetăţenii digitale bazate pe etică şi gândire critică”.
”Acest acord reprezintă un pas fundamental către protejarea drepturilor copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, prin promovarea sănătăţii lor mintale, a procesului de învăţare şi a dezvoltării generale, consolidând totodată capacitatea de concentrare, interacţiunea umană şi spiritul comunitar”, a declarat ministrul Educaţiei, Mario Delgado.
Anul trecut, Australia a devenit prima ţară care a interzis reţelele de socializare pentru copiii sub 16 ani, urmând ca şi alte ţări să adopte măsuri similare în 2026.
În luna august, Meta Platforms a acceptat să plătească până la 18 miliarde de dolari în următorul deceniu şi să impună restricţii stricte privind utilizarea Facebook şi Instagram de către adolescenţi, pentru a soluţiona acuzaţiile conform cărora platformele sale ar fi fost concepute astfel încât să creeze dependenţă în rândul copiilor.
