Echipa scoţiană St Mirren a învins sâmbătă, în deplasare, scor 2-0, gruparea Glasgow Rangers, în etapa a 27-a din Premiership. Într-un meci din Championship, Ayr United a pierdut acasă, 1-2 cu Livingston, dar golul învinşilor a fost marcat de Marco Rus.

Managerul lu Rangers, Philippe Clement, a început meciul cu Ianis Hagi titular, dar prima repriză s-a încheiat fără gol marcat. Rangers a scăpat şi de un cartonaş roşu, nevalidat de VAR, la Igamane. Însă repriza secundă a început cu un gol al oaspeţilor, în minutul 51, marcat de Mandron şi validat de VAR. St Mirren a stabilit scorul final, în minutul 70, prin Olusanya. Ianis Hagi a fost înlocuit în minutul 72 şi Rangers a pierdut cu 0-2.

În clasament echipa lui Ianis Hagi este pe locul secund, cu 56 de puncte, la 15 puncte de ocupanta locului trei – Aberdeen, dar şi la 13 puncte distanţă de lider, Celtic Glasgow.

În etapa a 25-a din liga secundă scoţiană, Championship, echipa Ayr United a pierdut acasă, scor 1-2, cu Livingstone. Mijlocaşul român Marco Rus a intrat în minutul 61 la gazde şi a înscris golul lui Ayr, în minutul 72, când oaspeţii conduceau cu 1-0.

Livingston e pe locul 2 în clasament, cu 49 de puncte, iar Ayr United are 48 de puncte şi este pe locul 3.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version