O scrisoare în care Napoleon îşi simula dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută cu 26.360 de euro la licitaţie, la Fontainebleau, duminică, anunţă casa Osenat, care a organizat-o, relatează AFP.

O adevărată ”manevră politică”, această misivă datată la 23 iulie 1809, cu ştersături şi semnată „Napole”, probabil un diminutiv al lui Napoleon, era estimată ca valorând 12.000-15.000 de euro, a declarat AFP un asociat şi director al departamentului ”Empire ” al casei de vânzări, Jean-Christophe Chataignier.

”Această arestare este unul dintre evenimentele care va marca regimul lui Napoleon pe plan politic şi religios. Napoleon ştie că această scrisoare va fi difuzată şi că este destinată tuturor autorităţilor”, declară specialistul.

Ea este adresată arhicancelarului Jean-Jacques-Régis Cambacérès.

”Fără ordinul meu şi voinţa mea a fost scos Papa din Roma. Tot împotriva ordinelor mele şi voinţei mele a fost introdus în Franţa. Dar am aflat despre asta abia la zece sau doispreze zile după ce fusese pus în executare. Din momentul în care voi şti că Papa s-a oprit undeva, iar intenţiile mele vor putea fi cunoscute până atunci (sic) şi puse în executare, voi vedea măsurile pe care le voi lua”, scrie napoleon.

”El vrea să-şi arate autoritatea fără să fie dezavuat. Îîn loc să să spună «împotriva voinţei mele», el scrie «fără voinţa mea». El nu trebuia să apară ca cel care a pus să fie arestat Papa. Este un lucru istoric şi extrem de strategic”, subliniază Chataignier.

După ce Papa Pius al VII-lea refuză să se asocieze politicii blocadei continentale, Napoleon va înlănţui mai multe ”lovituri în forţă”. El preia autoritatea asupra Papei, ocupând o parte a statelor pontificale, mai ales porturi, îşi trimitele trupele la Roma, la 2 februarie 1808, şi goneşte cardinalii străini în martie.

Papa avea să  fie arestat la Vatican la sfârşitul lui iulie 1809, încarcerat la Grenoble şi trimis în Italia la 1 august, pentru a fi plasat în arest la domiciliu, la Savona, iar apoi la Fontainebleau, la cererea lui Napoleon.

”Împăratul vrea astfel să-şi afirme şi mai mult acapararea religiei catolice, pe care a orchestrat-o încă de la încoronarea sa la (Catedrala) Notre-Dame, unde s-a încoronat singur, în pofida faptului că această sarcină îi revine Suveranului Pontif”, aminteşte specialistul.

Licitaţiile napoleoniene înfloresc, la peste două secole de la moartea ”Împăratului francezilor”, în exil, în 1821, la vârsta de 51 de ani, după ce a dominat Europa.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version