Sebastian Burduja a anunțat, pe Facebook, că a depus plângere penală după ce a aflat „cu stupoare” că „Planul pentru România”, titlul cărţii pe care a scris-o acum câţiva ani, a ajuns să fie folosit împotriva partidului şi a colegilor săi, „prin site-uri care promovează ştiri false, dezinformare şi atacuri la persoană”.

Anunțul lui vine după ce Digi24.ro a publicat o investigație în care a arătat că o serie de reclame de pe Facebook pentru pagina „Un poștaș în slujba țării”, cu mesaje împotriva lui Nicolae Ciucă, au fost plătite de o altă pagină: „Planul pentru România”. Aceasta din urmă poartă numele cărții scrise de ministrul energiei și fost candidat PNL la Primăria Capitalei.

Ce a scris Burduja pe Facebook

„Dragi prieteni, suntem într-o perioadă electorală, iar într-o astfel de perioadă se întâmplă de multe ori, de prea multe ori, lucruri care nu fac cinste competitorilor politici. Politicienii fac lucruri trăznite, chiar mai mult decât de obicei. Să vă spun despre ce este vorba. Am aflat cu stupoare că «Planul pentru România», titlul cărţii pe care am scris-o acum câţiva ani, a ajuns să fie folosit împotriva Partidului Naţional Liberal şi a colegilor mei, prin site-uri care promovează ştiri false, dezinformare, atacuri la persoană. Mai mult, poza aferentă domeniului planulpentruromania.ro, este o poză cu mine, deşi nu am nicio legătură cu acest site, care sponsorizează atacuri politice pe reţelele sociale. O mizerie care nu poate rămâne nesancţionată”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.

Fostul candidat al PNL la Primăria Capitalei  a explicat că a făcut această plângere penală, astfel încât autorităţile şi opinia publică să aibă ocazia de a afla cine foloseşte astfel de instrumente pentru a dezinforma opinia publică.

„Am parcurs riguroasa investigaţie jurnalistică pe această temă şi înţeleg cine ar putea fi cei din spatele «combinaţiei», dar doar justiţia poate expune adevărul gol-goluţ. Şi sunt convins că o va face”, a adăugat Burduja.

„Dispreţuiesc profund campania negativă, iar când aceasta apelează la dezinformare crasă, cu încălcarea legii şi desconsiderând tot ceea ce înseamnă valorile democratice, trebuie luate măsuri şi date exemple. Îi invit şi pe politicienii din alte tabere, dar şi pe susţinătorii lor, să fie transparenţi şi responsabili. A te ascunde în spatele unor falsuri este o dovadă de laşitate crasă. De multe ori campaniile electorale duc la confruntări virulente între candidaţi şi partide. De multe ori se sare calul. Nu doar la noi, ci peste tot. Dar, după cum spune românul, «una-i una şi alta-i alta». A produce falsuri, a folosi în mod ilegal mărci, imagini sau nume de persoane nu mai este campanie electorală. Nici măcar campanie electorală negativă. Este o ticăloşie”, a completat ministrul Energiei.

Sebastian Burduja și-a încheiat postarea cu un îndemn la vigilență.

„Vă îndemn, aşadar, să fiţi cât se poate de vigilenţi în aceste luni. Nu cădeţi în capcane. Vor fi multe minciuni, jumătăţi de adevăr, falsuri grosolane. Nu avem voie să lăsăm ca viitorul României să fie decis cu astfel de instrumente şi să aparţină celor care coboară atât de jos. Vă ţin la curent cu evoluţia demersului”, a concluzionat liberalul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Burduja a aflat din articolul Digi24.ro că numele cărții sale este folosit pentru mesaje anti-PNL

În luna iulie a acestui an, în plină perioadă de precampanie a alegerilor prezidențiale, au apărut mai multe site-uri fantomă cu atacuri la adresa lui Nicolae Ciucă, Mirceal Geoană sau Elena Lasconi. În aceste acțiuni au fost folosite referiri și la „Planul pentru România”, cartea scrisă de Sebastian Burduja, precum și la site-ul cu același nume.

„Am aflat cu stupoare că cineva încearcă să se folosească de imaginea mea pentru a lansa atacuri mizerabile în contextul alegerilor prezidențiale. Domeniul planulpentruromania.ro nu îmi aparține și nu am nicio legătură cu aceste campanii. Voi întreprinde de îndată toate demersurile legale pentru a îi identifica și sancționa exemplar pe făptași”, a declarat Sebastian Burduja, pentru Digi24.ro, când a fost contactat pentru a comenta informațiile prezentate în ancheta care poate fi citită integral aici.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version