Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Lukaşenko îi eliberează pe laureatul Nobel Ales Bialiaţki şi alte personalităţi cheie ale opoziţiei din Belarus în cadrul unui acord cu SUA. Nouă dintre deţinuţii eliberaţi au ajuns în Lituania, iar 114 sunt duşi în Ucraina. Ce urmăreşte Washingtonul

decembrie 14, 2025
Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

decembrie 13, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Ședință la Palatul Victoria: Coaliția face ultimele calcule privind rectificarea bugetară. Cum s-ar putea împărți banii
Politică

Ședință la Palatul Victoria: Coaliția face ultimele calcule privind rectificarea bugetară. Cum s-ar putea împărți banii

By Sala de Presăseptembrie 29, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Ședință la Palatul Victoria: Coaliția face ultimele calcule privind rectificarea bugetară. Cum s-ar putea împărți banii
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Liderii Coaliției de guvernare s-au reunit în această dimineață, la Palatul Victoria, pentru a pune la punct ultimele detalii înainte ca Guvernul să publice rectificarea bugetară. Vor fi ministere de la care se vor tăia bani, inclusiv de la investiții, pentru ca altele să poată plăti pensiile și salariile angajaților. Din informațiile Digi24.ro, cei mai mulți bani vor merge la Ministerul Finanțelor, pentru plata dobânzilor, urmat de ministerele Muncii, Dezvoltării și Transporturilor.

ACTUALIZARE 11:45 Ședința Coaliției s-a încheiat. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Guvernului, rectificarea urmează să fie publicată astăzi și, în funcție de avizare, proiectul va fi adoptat miercuri sau joi. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Ședința Coaliției a început de la ora 10:00, președinții partidelor aflate la guvernare urmând să stabilească varianta finală a proiectului de rectificare, înainte ca acesta să fie făcut public. Este prima rectificare bugetară din acest an, iar potrivit surselor Digi24.ro cel mai probabil va fi una negativă, având în vedere situația bugetară a țării.

Vor fi ministere care pierd bani, precum cel al Investițiilor și Proiectelor Europene care ar urma să piardă în jur de 3,2 miliarde de lei. De asemenea, și Ministerul Apărării ar urma să taie bani de la investiții, pentru a plăti pensiile și salariile oamenilor din subordine. 

Ministerul Finanțelor ar urma să primească cei mai mulți bani, în jur de 18 miliarde de lei, cei mai mulți fiind pentru plata dobânzilor, mai exact 12 miliarde de lei. La Fondul de Rezervă urmează să transfere 1,6 miliarde de lei. 

Urmează apoi Ministerul Muncii căruia i se vor aloca aproximativ 2,5 miliarde de lei, la fel și Ministerului Dezvoltării, iar Transporturile ar putea primi în jur de 2,1 miliarde de lei. 

Cum s-ar putea împărți banii:

  • Ministerul Finanțelor +18,3 miliarde  lei
  • Casa de Sănătate + 3,4 miliarde lei
  • Ministerul Muncii + 2,5 miliarde lei
  • Ministerul Dezvoltării + 2,5 miliarde lei
  • Ministerul Transporturilor + 2,1 miliarde lei 
  • Ministerul Apărării + 1,6 miliarde lei
  • Ministerul Energiei + 1,2 miliarde lei 
  • Ministerul Mediului +600 milioane lei
  • Ministerul Sănătății + 280 milioane lei

Cine pierde bani

  • Ministerul Fondurilor Europene – 3,2 miliarde lei

Ministerele de Justiției, Afacerilor Externe dar și Agricultura nu ar primi niciun ban în plus la rectificare.

Datele nu sunt definitive, ele au fost discutate în ultimele ședințe ale Coaliției de guvernare și ar putea fi modificate după întâlnirea de astăzi de la Palatul Victoria. 

Pe parcursul zilei, rectificarea bugetară ar urma să fie pusă în transparență, iar marți să fie adoptată în ședință de Guvern. 

Citește și: Coaliția a decis cine primește bani la rectificare. Finanțele, 12 mld. lei pentru dobânzi. Discuții despre subvenția partidelor (surse)

Editor : A.G.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Sebastian Burduja, după vizită la Washington: „America este angajată pe deplin în asigurarea securității României”

Exclusiv  Vasile Dîncu explică eșecul lui Daniel Băluță la alegerile parțiale: „Bucureștenii vor întotdeauna un personaj care să fie lider”

Sorin Grindeanu anunță dacă parlamentarii PSD vor vota moțiunea de cenzură depusă de Opoziție

Deputatul PNL Ionuț Stroe cere să se inițieze de urgență legea de ratificare a Convenției Macolin

Video  Întâlnire Grindeanu-Bolojan. PSD i-a cerut demiterea Dianei Buzoianu și desființarea ESZ Prahova. Reacția ministrei Mediului

Cine este politicianul român inclus în prestigiosul top Politico „10 persoane de urmărit în 2026”

PSD caută probe de „divorț” politic. Când ar putea avea loc „partajul” din Coaliție

Galerie Foto  Ilie Bolojan, întrevedere la București cu Claude Wiseler. Discuții despre dronele rusești căzute pe teritoriul NATO

Analiză  Cu ce am rămas după alegerile din București? PSD se duce spre Opoziție, USR se teme că va dispărea

Alegerile Editorului

Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

Trei americani, între care doi militari, au fost ucişi într-un atac în Siria pus pe seama Statului Islamic. Atacatorul era membru al forţelor de securitate siriene, potrivit surselor Reuters

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

Nicuşor Dan, despre eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Ludovic Orban: Nu se poate ca preşedintele să spună una dimineaţă la conferinţa de presă şi seara consilierul său să spună exact invers la televizor

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

Nicuşor Dan: Sper să nu mai avem drone, dar, dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori, veţi vedea drone doborâte în România

decembrie 14, 2025
Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

Nicuşor Dan explică de ce nu a participat la funeraliile lui Ion Iliescu: Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru/ România a pierdut o oportunitate de a se dezvolta mult mai repede, după căderea comunismului. Ion Iliescu e responsabil de asta

decembrie 13, 2025
Superliga: Surpriză în Giuleşti, Rapid – Oţelul Galaţi 0-2

Cele mai recente știri

La Liga: FC Barcelona a învins Osasuna cu 2-0

La Liga: FC Barcelona a învins Osasuna cu 2-0

decembrie 13, 2025
Alexandru Rogobete: Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie şi se apropie de momentul în care va deveni, cu adevărat, un loc de tratament şi siguranţă pentru pacienţii cu arsuri grave

Bundesliga: Hoffenheim a învins pe HSV, scor 4-1, şi e a patra în clasament

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.