Procurorul general Pam Bondi a ordonat procurorilor federali să lanseze o anchetă validată de un mare juriu cu privire la acuzaţiile că membri ai administraţiei Obama au fabricat informaţii despre interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu acest subiect, confirmând o relatare anterioară, tot pe surse, a postului Fox News.

Marele juriu ar putea emite citaţii în cadrul unei anchete penale referitoare la acuzaţiile recent reluate că oficiali democraţi au încercat să-l discrediteze pe Donald Trump în timpul campaniei sale din 2016, afirmând în mod fals că staff-ul său de campanie ar fi colaborat cu guvernul rus. De asemenea, marele juriu ar putea lua în considerare o punere sub acuzare în cazul în care Departamentul Justiţiei decide să continue urmărirea penală.

Măsura vine în urma unei sesizări din partea directorului Serviciului Naţional de Informaţii, Tulsi Gabbard, care a declasificat în iulie documente care, potrivit acesteia, contrazic concluzia administraţiei Obama că Rusia a încercat să-l ajute pe Trump să o învingă pe Hillary Clinton. Gabbard a solicitat Departamentului Justiţiei să-l investigheze pe fostul preşedinte Barack Obama şi pe înalţi oficiali din administraţia sa pentru o presupusă conspiraţie.

La scurt timp după sesizarea lui Gabbard, Bondi a anunţat că Departamentul de Justiţie creează un „grup de lucru” pentru a evalua probele prezentate de Gabbard şi „a prospecta potenţialele măsuri legale ce ar putea decurge din dezvăluirile directoarei Gabbard”.

Potrivit CNN, acuzaţiile aduse de Gabbard denaturează concluziile comunităţii de informaţii cu privire la încercările Rusiei de a influenţa alegerile din 2016. Gabbard a insistat că obiectivul Rusiei în 2016 era să semene neîncredere în democraţia americană şi nu să-l ajute pe Trump, în timp ce documentele suspuse atenţiei nu contrazic sau modifică concluziile principale ale guvernului SUA din 2017, potrivit cărora Rusia a lansat o campanie de influenţare şi de atacuri informatice încercând să o facă pe Clinton să piardă alegerile.

Fostul preşedinte Barack Obama şi oficialii săi din domeniul informaţiilor ar fi promovat „un narativ inventat” conform căruia Rusia a intervenit în alegerile din 2016 pentru a-l ajuta pe preşedintele Trump să câştige. „Nu a fost aşa”, a declarat Gabbard într-o conferinţă de presă.

Printre materialele declasificate se numără o înregistrare a unei reuniuni care ar dezvălui modul în care Obama le-ar fi cerut oficialilor săi să pregătească o evaluare a serviciilor de informaţii, în decembrie 2016, după ce Trump câştigase alegerile, dar nu fusese învestit, această evaluare urmând să detalieze „instrumentele utilizate de Moscova şi acţiunile întreprinse pentru a influenţa alegerile din 2016”. Gabbard a susţinut că Obama şi oficialii săi din domeniul securităţii naţionale „au pus bazele” unui scenariu conform căruia candidatul de atunci Trump şi campania sa au conlucrat cu Moscova pentru a-l ajuta să câştige alegerile din 2016.

Nu este clar pe cine se aşteaptă să vizeze marele juriu şi ce acuzaţii ar putea fi formulate, având în vedere că multe dintre activităţile de acum aproape un deceniu s-au prescris, notează Fox News. Foşti oficiali ai serviciilor de informaţii din administraţia Obama, printre care John Brennan, James Clapper şi James Comey, au atras atenţia oficialilor lui Trump pentru presupusa lor implicare în elaborarea de informaţii care au subminat victoria lui Trump din 2016, adaugă postul de televiziune apropiat republicanilor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version