Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat luni că se va deplasa la Teheran „mai târziu săptămâna aceasta”, înaintea unei noi sesiuni de negocieri ce va avea loc sâmbătă între Iran şi SUA asupra dosarului nuclear.
„Este esenţial să fie continuat angajamentul şi cooperarea cu Agenţia, într-un moment în care soluţii diplomatice sunt necesare de urgenţă”, a scris Rafael Rossi pe reţeaua socială X, informează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit unui responsabil al Ministerului iranian al Afacerilor Externe citat de Irna, Rafael Rossi „va sosi la Teheran miercuri seara şi va avea întrevederi cu ministrul (iranian) al afacerilor externe şi cu şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică” din Iran.
O altă sursă diplomatică citată de AFP anunţase înainte de aceasta că vizita ar urma să aibă loc joi.
Vizita precedentă a lui Grossi în Iran a avut loc în noiembrie. La acea dată, directorul AIEA s-a deplasat la siturile nucleare de la Natanz şi Fordo.
Ţările occidentale, cu SUA în frunte, suspectează de multă vreme Iranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Teheranul respinge aceste acuzaţii şi apără dreptul său la nuclear în scopuri civile, în special pentru energie.
Iranul şi SUA au convenit să continue negocierile pe 19 aprilie. Ele vor avea loc în Europa, potrivit agenţiei de presă oficiale Irna, care nu a precizat unde.
Înaintea acestui nou ciclu de negocieri, şeful diplomaţiei iraniene se va deplasa la Moscova, a anunţat Teheranul.
Rusia este parte a unui acord internaţional asupra programului nuclear încheiat cu Iranul în 2015, însă devenit astăzi depăşit după decizia SUA de a se retrage din el în 2018.
Franţa, Regatul Unit, China şi Germania fac de asemenea parte din acest acord.
Textul prevedea ridicarea unor sancţiuni internaţionale la adresa Iranului în schimbul unei încadrări a programului său nuclear de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Potrivit AIEA, Iranul îşi respecta angajamentele.
În 2018, Donald Trump a retras unilateral SUA din acord şi a restabilit sancţiunile. Drept represalii, Iranul s-a distanţat de atunci în mod progresiv de angajamentele sale. Iranul şi-a majorat de asemenea numărul şi performanţa centrifugelor sale, aceste maşini utilizate pentru îmbogăţirea uraniului, pentru a produce mai mult, mai bine şi mai repede la siturile sale de la Natanz şi Fordo (centru).
Decizia lui Trump de a retrage SUA din acord fusese în parte motivată de absenţa unor măsuri contra programului balistic al Teheranului, perceput drept o ameninţare de aliatul său israelian.
Influenţa regională a Iranului şi capacităţile sale în materie de rachete figurează printre „liniile roşii” ale Teheranului, a avertizat la rândul său agenţia Irna.
Iranul este singurul stat care nu are arme nucleare, dar care a îmbogăţit uraniul la un nivel ridicat (60%), continuând totodată să acumuleze stocuri importante de materie fisionabilă, potrivit AIEA.
Un prag de 90% permite fabricarea unei arme atomice, potrivit AIEA. Acordul din 2015 plafona acest nivel la 3,67%.
Editor : A.R.