Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, deşi acesta era un susţinător al cooperării cu NATO, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Preşedinta R. Moldova a semnat decretul de demitere în urma cererii transmise de guvern pe 18 septembrie. Premierul Dorin Recean a calificat această cerere drept „o procedură obişnuită”, motivând-o prin faptul că generalului Ohladciuc „i-a expirat contractul”, scrie presa locală.

Opoziţia socialistă remarcă însă că Eduard Ohladciuc devenise o persoană incomodă pentru autorităţi. În cei trei ani şi jumătate cât a fost şef al Statului Major, acest general cu studii în Ucraina, România şi SUA a pledat mereu pentru apropierea R. Moldova de NATO şi, de asemenea, pentru echiparea armatei cu armament occidental.

Mai mult, generalul Ohladciuc a criticat „războiul hibrid” dus de Rusia contra R. Moldova şi a considerat ilegală prezenţa militară rusă în Transnistria.

El l-a înlocuit în funcţie în 2021 pe generalul Igor Gorgan, care săptămâna trecută a fost pus sub învinuire pentru presupuse fapte de spionaj în favoarea Rusiei şi căruia preşedinta Maia Sandu i-a retras toate decoraţiile.

Preşedinta Maia Sandu doreşte să obţină un nou mandat la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie, dată la care a convocat desfăşurarea concomitentă a unui referendum pe tema aderării la UE. Ea denunţă în mod repetat ingerinţele Rusiei, în timp ce opozanţii săi denunţă măsuri represive, menite să îi împiedice să candideze.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version